22.3 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalMonument întru slava eroilor satului Ploştina

Monument întru slava eroilor satului Ploştina

Şaizeci de săteni din Ploştina şi-au jertfit viaţa în cele două războaie mondiale, iar pomenirea lor s-a făcut până astăzi doar ocazional şi numai la anumite sărbători, de către neamuri. Acum, aceşti eroi ai satului se bucură în ceruri pentru monumentul ridicat în cinstea lor de administraţia oraşului Motru şi dezvelit pentru sfinţire în ziua Sărbătoririi Naşterii Maicii Domnului. Prezenţi la acest act de omagiere, consilierii locali, primarul oraşului Motru, Dorin Hanu, viceprimarul Tudor Dobrică şi senatorul Ilie Petrescu au asistat la slujba de pomenire ţinută de preoţii Ion Bivolu, Ion Murgilaş, Dan Zglobiu şi Alexandru Cocîr, în faţa a peste două sute de cetăţeni, pregătiţi cum se cuvine pentru pomenirea eroilor, aşa cum cere datina românească. Monumentul ridicat alături de intrarea în Biserica din Ploştina este din marmură albă, cu o placă mare la bază pe care sunt trecute numele eroilor satului şi care se continuă cu o cruce din acelaşi material, înaltă de doi metri. La sfârşitul slujbei de pomenire, primarul Dorin Hanu şi-a exprimat satisfacţia pentru reuşita acţiunii de ridicare a acestui monument destinat cinstirii şi pomenirii celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea patriei sau întregirea neamului şi ale căror nume erau necunoscute generaţiilor mai tinere. După terminarea slujbei din satul Ploştina, cei din administraţia locală s-au deplasat în satul Horăşti, unde de Ziua de Naştere a Maicii Domnului s-a ţinut o slujbă de sfinţire a unei fântâni, închinată celor trecuţi în nefiinţă. Numărul mare al sătenilor prezenţi şi modul de desfăşurare a ritualului te fac să concluzionezi că datinile străbune ce se practică la pomenirea morţilor nu pot să dispară întrucât credinţa oamenilor în ajutorul lui Dumnezeu este adânc înrădăcinată în sufletele lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS