14.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 septembrie, 2025

CIMIC în Irak


Comandantul Batalionului 32 Infanterie ”Mircea” din Timişoara, locotenent-colonelul Cristian Dinulică, şi şeful Planificării fondurilor pentru proiectele CIMIC din cadrul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est, locotenent-colonelul Andrew Mayfield, s-au întâlnit în Camp Dracula – tabăra militarilor români de lângă Tallil, pentru a discuta despre necesitatea dezvoltării unor proiecte de reconstrucţie a acestei zone a Irakului.
La discuţii au mai participat ofiţerul CIMIC al Batalionului 32 Infanterie, locotenentul Dragoş Condurache, şi ofiţerii de proiect pentru cooperarea civili –militari din cadrul Diviziei Multinaţionale de Sud – Est, maiorul Richard Crow şi căpitanul Ellis Harverson.
În cadrul convorbirilor, militarii români şi-au arătat disponibilitatea de a dezvolta noi proiecte de cooperare civili-militari, iar reprezentanţii Diviziei au apreciat modul de realizare al celor deja finalizate. “Datorită faptului că misiunile executate de militarii români au un impact major în procesul de reconstrucţie a Irakului, în special în provinciile Dhi Qar şi Al Mutana, proiectele promovate de ofiţerul CIMIC al batalionului dumneavoastră vor fi aprobate de comanda diviziei”, a precizat oaspetele britanic.
La finalul discuţiilor, participanţii au concluzionat că, în această etapă de reconstrucţie a Irakului, cooperarea civili-militari reprezintă “o armă mai eficientă decât armele în sine”.
Întâlnirea dintre Dinulică şi Mayfield a fost prilejuită de inspecţia finală a şcolii din localitatea Al Badur, aflată în aria de responsabilitate a militarilor români. Proiectul a fost promovat în luna octombrie 2006 de militarii Batalionului 811 Infanterie “Dragonii Transilvani” din Dej, continuat de militarii Batalionului 495 Infanterie “Căpitan Ştefan Şoverth” din Bucureşti şi va fi finalizat de militarii Batalionului 32 Infanterie “Mircea” din Timişoara. Construcţia propriu-zisă a fost ridicată în perioada 15 iulie – 15 septembrie a acestui an şi va fi inaugurată odată cu începerea anului şcolar 2007 – 2008.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS