Bacalaureatul de toamnă s-a încheiat, rezultatele înaintea contestaţiilor relevând „performanţe“ sub cele ale candidaţilor din vară, deşi în anii trecuţi puţini erau cei care nu promovau. 64,73% dintre candidaţii prezenţi au promovat examenul, faţă de 71% în vară (rezultate înaintea contestaţiilor). Cum era de aşteptat, promovabilitatea a fost mai mare în rândul absolvenţilor de liceu forma de zi – 70,46%, cele mai mici rezultate înregistrându-le absolvenţii de la seral – 50%, iar cei de la frecvenţă redusă – 52,83%. Nu există nici o medie de zece în această sesiune, „grosul“ mediilor, 437 din 793 de candidaţi promovaţi, fiind la limită, între 6 şi 6,99. Ieri au fost afişate în centre rezultatele, între orele 16.00-20.00 fiind aşteptate contestaţiile candidaţilor. Reevaluarea lucrărilor al căror rezultat a fost contestat se va realiza în judeţ, spre deosebire de sesiunea trecută, când lucrările au mers în centre regionale, aceasta fiind dispoziţia Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
64,73% promovabilitate la bac, rezultate mai slabe decât în vară
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei