Prezent astăzi la Craiova la inaugurarea a trei obiective importante la Spitalul de Urgenţă, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că are planuri mari pentru viitorul sistemului sanitar.
Vizita ministrului sănătăţii publice, Eugen Nicolăescu, la Spitalul de Urgenţă Craiova a început în jurul orei 11.00. Ministrul a avut mai întâi o discuţie cu directorii spitalelor din Dolj, după care a participat la inaugurarea Unităţii de Primiri Urgenţe, Acceleratorului linear de particule şi a spălătoriei, recent externalizată.
Ministrul a fost plăcut impresionat de cele văzute şi a felicitat conducerile Spitalului de Urgenţă Craiova, Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Dolj şi Consiliul Judeţean Dolj pentru aceste realizări, deşi, cu excepţia externalizării, celelalte două au fost începute de fosta conducere a unităţii sanitare.
A urmat o întâlnire cu reprezentanţii Colegiului Medicilor Dolj, Colegiului Farmaciştilor Dolj şi sindicatelor la care ziariştii nu au avut acces.
La conferinţa de presă de după, ministrul a vorbit despre realizări şi planuri de viitor. La capitolul realizări a nominalizat Programul de evaluare a sănătăţii populaţiei, despre care a spus că funcţionează peste aşteptări în judeţul Dolj. Cât despre planurile de viitor, Eugen Nicolăescu a vorbit despre posibilitatea ca până la sfârşitul anului să fie plătite datoriile către farmacii, acumulate prin depăşirea palfoanelor la medicamente în 2005 – 2006, precum şi achitarea datoriilor acumulate de spitale până în 2005.
Ministrul a promis că de la 1octombrie va fi pus în aplicare noul sistem de finanţare al spitalelor după modelul australian, adică pe pacient externat, sistem care în opinia sa reflectă mai bine cheltuielile suportate de spitale cu îngrijirea bolnavilor decât actualul sistem. Şi, nu în ultimul rând, ministrul a vorbit de suplimentarea bugetului sănătăţii în 2008 cu sume importante. "Pentru 2008 avem o serie de speranţe legate de finanţarea sistemului sanitar care va primi peste 4,6% din PIB. Vor creşte de asemenea fondurile alocate prin Ministerul Sănătăţii, cu 17-18%, şi cu 29% pe fondul naţional de asigurări sociale de sănătate", a precizat Eugen Nicolăescu.

