Comisia Europeană a aprobat, în cursul lunii trecute, un program de investiţii în proiectele de mediu din România, în sumă totală de 5,6 miliarde de euro, din care aproximativ 4,5 miliarde constituie finanţare nerambursabilă, iar restul urmează să fie suportaţi din contribuţie proprie. Capitole în care pot fi dirijate fondurile europene sînt cele din sectorul apă/apă uzată, gestionarea deşeurilor/reabilitarea terenurilor poluate istoric sau sectorul termoficare. De asemenea, banii europeni pot fi accesaţi şi cu programe de protecţie a naturii, protecţia împotriva inundaţiilor şi reducerea eroziunii costiere. "Pentru a asigura o absorbţie eficientă a fondurilor alocate prin POS Mediu, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile prin intermediul unui proiect de Asistenţă Tehnică, finanţat din fonduri ISPA, va pregăti la nivelul Regiunii 1 Nord Est 6 aplicaţii. Acestea vor fi finalizate şi depuse în vederea finanţării pînă la sfîrşitul anului 2008", a spus directorul executiv al organismului intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Infrastructura de Mediu Bacău, Anca Daniela Bostan. Astfel, organismele din Bacău, Iaşi şi Neamţ vor putea beneficia de finanţări nerambursabile pentru proiecte din sectorul apă/apă uzată, în timp ce judeţele Botoşani, Suceava şi Vaslui pot primi bani pe proiecte din sectorul deşeuri.
Vin bani europeni pentru investiţiile în mediu din Moldova
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

