20.1 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăMagazinDansul, transformat în energie electrică

Dansul, transformat în energie electrică

Se numeşe „OffCorso“ şi este prima discotecă europeană care îşi acoperă propriul necesar de energie electrică graţie unei podele capabile să transforme în energie electrică paşii celor care dansează. După ce în Londra s-a reuşit transformarea în energie electrică a paşilor pietonilor, podeaua discotecii, care se află în Amsterdam, este capabilă să capteze energia emanată în timpul dansului şi să se autoalimenteze cu curent electric. Tehnologia de funcţionare a podelei a fost deja aplicată într-un local din Japonia. Ringul discotecii cu pricina este dotat cu un fel de cristale care, prin mişcările de tasare sub paşii amatorilor de dans, transformă energia cinetică în energie electrică. Impulsurile sunt transmise către un generator central, capabil să producă energia electrică necesară funcţionării discotecii. Luminile, amplificatoarele şi instalaţiile de sunet sunt astfel alimentate de mişcările din timpul dansului. Clubul „OffCorso“ este amplasat în centrul Amsterdamului şi a devenit un adevărat exemplu de urmat, în condiţiile în care în întreaga lume se promovează utilizarea surselor alternative de energie. Singurul dezavantaj pentru această discotecă ar fi o seară puţin animată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS