6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFormațiile oltene se pregătesc de baraj

Formațiile oltene se pregătesc de baraj

Echipele campioane din fotbalul județean ale Olteniei se pregătesc să susțină prima manșă a barajului de promovare în Liga a III-a, programată sâmbătă, 16 iunie, de la ora 18.00. Din cele cinci formații propuse de regiunea noastră pentru eșalonul trei, una și-a atins deja scopul, fiind vorba despre reprezentanta Doljului, U Craiova 1948. Echipa antrenată de Nicolo Napoli, care a defilat în competiția locală, câștigând-o cu maximum de puncte, are locul asigurat în Liga a III-a fără să joace „dubla“ cu Gloria Corneşti, gruparea numărul unu din Dâmbovița nereușind să obțină Certificatul de Identitate Sportivă (CIS) de la MTS, act impus ca să poți evolua în competițiile aflate sub egida FRF.
Alt caz aparte îl reprezintă jocul campioanei Gorjului, Petrolul Bustuchin, care a decalat barajul cu formația arădeană Crișul Chișineu Criș pentru zilele de 23 iunie (turul), respectiv 30 iunie (returul).
Celelalte grupări oltene joacă sâmbătă, de la ora 18.00, după cum urmează: Flacăra Horezu (Vâlcea) – Rapid Buzescu (Teleorman), Unirea Bascov (Argeș) – Vediţa Coloneşti (Olt), ACS Dumbrăviţa (Timiș) – Viitorul Şimian (Mehedinți). Meciurile retur sunt programate pe 23 iunie, de la ora 17.30.
Noul sezon al Ligii a III-a va începe în weekendul 25-26 august, iar Oltenia are deja două echipe, Universitatea II Craiova și CSO Filiași. În sezonul 2018-2019, Liga a III-a va fi formată din 5 serii a câte 16 echipe. Vor promova în Liga a II-a echipele clasate pe primul loc în fiecare dintre cele 5 serii la finalul sezonului 2018-2019. Din Liga a III-a vor retrograda 21 de echipe: ocupantele locurilor 13-16 din fiecare serie și cea mai slabă echipă clasată pe locul 12 din toate cele 5 serii. Se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate cu echipele de pe locurile 1-11.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS