6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPascu: Cei de la CSM București își vând scump pielea

Pascu: Cei de la CSM București își vând scump pielea

Astăzi este programată etapă intermediară în Divizia A1 de volei masculin. SCM-U Craiova va juca pe teren propriu, de la ora 18.00, cu CSM București, în etapa a patra din play-off. Este un meci important pentru olteni, care dacă câștigă partida își vor consolida locul cinci.
CSM București ocupă locul șase în play-off, cu 41 de puncte, iar Craiova se află pe cinci, cu 42 de puncte. Formația din capitală este una arățoasă, capabilă să facă surprize, dacă este lăsată să joace, avertizează antrenorul echipei SCM-U, Dan Pascu. „CSM este o echipă care anul acesta are cu totul o altă față. Are victorii importante, cu Steaua, Galați, chiar și cu noi are o victorie la București. Sunt mai buni ca anul trecut. Își vând foarte scump pielea, sunt o echipă incomodă, arțăgoasă, luptătoare. Tocmai de aceea trebuie să fim foarte atenți la joc, să jucăm la victorie și să fim foarte atenți la fiecare punct. Prin prisma clasamentului, se poate numi că este un derbi, pentru că noi suntem pe locul cinci, iar ei pe șase. Așadar, rezultatul acestei partide va conta și în clasament. Noi abordăm toate meciurile la victorie. Sper la o victorie de trei puncte, dar meciul va fi foarte greu și ne mulțumim cu victoria“, a spus Pascu.

„Nu puteam câștiga la Ploiești”

SCM-U Craiova a obținut o victorie în acest play-off, acasă, cu Zalău, și a pierdut cu 3-0 ambele partide din deplasare, la Steaua și Ploiești. Despre confruntarea de sâmbăta trecută de la Ploiești, antrenorul Dan Pascu crede că echipa prahoveană nu putea fi învinsă. „La Ploiești, în primele două seturi jocul echipei nu a fost rău. Am avut porțiuni foarte bune. Am fost depășiți pe final de set datorită valorii echipei din Ploiești, datorită experienței jucătorilor lor. Simt ca și cum ar fi apăsat pedala de accelerație spre titlu. Este o echipă foarte bine motivată, care se deruiește sută la sută. În ultimul set am dat posibilitatea și jucătorilor care au jucat mai puțin. Au făcut-o destul de bine, dar trebuie să fim realiști și să recunoaștem că nu puteam câștiga la Ploiești. Este o echipă mai bună”, a adăugat antrenorul.

Olteanu: Avem o luptă în trei, cu CSM București și Zalău

Și jucătorii Răzvan Olteanu și Nikola Rosic au vorbit despre confruntarea cu echipa la care acum activează Laurențiu Lică, fostul căpitan al oltenilor. „La Ploiești am făcut un meci cât de cât bun, dar s-a văzut experiența echipei ploieștene. Sunt un pic mai legați și au fost decisivi pe final de set și s-au impus.Trebuie să mergem înainte, nu avem ce face“, a spus Olteanu. Acesta a vorbit și despre meciurile următoare. „Acum trebuie să câștigăm cu CSM București, dar pentru a avea șanse la locul patru nu trebuie să ne bazăm doar pe o victorie cu CSM București. Noi avem o luptă în trei, cu ei și Zalău, pentru locul patru. Acum, jucăm acasă și trebuie să câștigăm, dar în fiecare meci trebuie să ne jucăm șansele să încercăm să câștigăm cât mai multe puncte în acest play-off. Sunt mai multe echipe accesibile pentru noi“, crede Olteanu. Liberoul sârb Nikola Rosic știe că acasă echipa sa este greu de învins. „În ceea ce privește meciul de la Ploiești, trebuie să fim realiști și să recunoaștem că e mai bună echipa lor. Noi luptăm pentru locul patru. Trebuie să învingem CSM București, pentru că avem nevoie de puncte și jucăm în fața propriilor spectatori“, a menționat internaționalul craiovean.

„Play-off-ul s-a rupt în două“

Antrenorul craiovenilor și totodată selecționerul României, Dan Pascu, consideră că play-off-ul s-a rupt în două. „Eu zic că primele trei echipe, Steaua, Arcada Galați și Ploiești, care sunt de valori egale, luptă pentru titlu, iar următoarele trei, Zalău, noi și CSM București, luptă pentru locul patru, care duce în cupele europene“, a spus tehnicianul. După partida cu CSM București, alb-albaștrii vor juca sâmbătă la Galați.
Clasament play-off Divizia A1 după 25 de etape: 1. Tricolorul Ploiești 64 puncte, 2. Steaua București 62 p (24 meciuri), 3. Arcada Galați 57 p (24 meciuri), 4.
ACSVM Zalău 47 p, 5. SCM-U Craiova 42 p, 6. CSM București 41 p.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS