Papură, consecvent în privința „satelitului“



S-a terminat vacanța și pentru echipa secundă a CS Universitatea Craiova. „Satelitul“ a început să emită de luni seară tot sub comanda lui Corneliu Papură, chiar dacă acesta părea să treacă definitiv în staff-ul lui Devis Mangia la prima echipă. Este practic primul an în care CS Universitatea II își păstrează antrenorul. Altfel, divizionara C beneficiază de întreg lotul cu care a încheiat ediția trecută, plus trei juniori de la grupa de copii născuți în anul 2000 și câțiva jucători veniți în probe. „Lotul este cel vechi, nu a suferit modificări. Au revenit cei care s-au antrenat cu prima echipă de obicei, plus Jurj, care anul trecut a fost împrumutat la Verona și i-am mai chemat de la grupa de 2000 pe Mihăilă, Vadasis și pe fundașul dreapta. Mai sunt o serie de jucători veniți în probe, care trebuie să demonstreze că merită să rămână în atenția noastră“, a spus Corneliu Papură, pentru GdS.

„Ne vom pregăti pe plan local“

Tehnicianul a explicat că pregătirea se va derula pe plan local și că obiectivul său pentru viitoarea ediție de campionat rămâne șlefuirea și promovarea tinerilor la prima echipă a clubului. „Ne vom pregăti pe plan local, la Extensiv și Aripile. Nu am discutat până acum de vreun cantonament și asta pentru că majoritatea au fost în Austria cu prima echipă, dar vom vedea. Vom susține meciuri de verificare în zonă și am înaintat o listă cu datele de disputare pe care le doresc eu către cei din club și știu că primul meci este peste două săptămâni. De stabilirea adversarilor se vor ocupa cei de la Centrul de copii și juniori. Vom anunța la momentul potrivit numele adversarilor, dar nu mă preocupă foarte tare împotriva cui jucăm, pentru că mă interesează altceva, mai exact modul nostru de exprimare. Obiectivul nostru pentru noul sezon este, ca și în ediția precedentă, să creștem tinerii și să-i promovăm la prima echipă și să ne clasăm cât mai bine“, a mai spus Corneliu Papură.


CS Universitatea II Craiova a încheiat ediția trecută a Ligii a III-a pe locul opt, cu 38 de puncte contabilizate în 28 de partide.



Comenteaza acum

Alte stiri

17 noiembrie 2017

„Satelitul“ are misiune grea la Reșița

Echipa secundă a Universității Craiova are parte de o deplasare dificilă, urmând să dea piept sâmbătă, de la ora 14.00, cu Școlar Reșița. Gruparea olteană nu poate alinia cel mai bun unsprezece, avându-i indisponibili pe căpitanul Raul Hreniuc ...

Sumarul ediției de miercuri, 19 iulie 2017

Actualitate

» Continuă procesul de recrutare şi selecţie a soldaţilor/gradaţilor rezervişti voluntari. 22 de posturi repartizate în Gorj, 8 în Vâlcea
» MApN pregătește o aeronavă C-27J Spartan pentru eventuale misiuni în Muntenegru pentru stingerea incendiilor de pădure
» Preţurile locuinţelor din România au urcat cu 5,1% în primul trimestru din 2017
» Ministrul Culturii, despre ”Cuminţenia Pământului”: Returnăm întâi banii românilor, abia apoi putem renegocia
» Franța: Senatul a votat controversata lege privind combaterea terorismului
» APIA: Vânzările de autovehicule noi, în creștere cu 17,1%, în primele 6 luni; piața mașinilor rulate a depășit 253.000 de unități
» Leul s-a depreciat miercuri în raport cu euro, dolarul american şi francul elveţian
» O elevă de 10 din Republica Moldova a refuzat diploma oferită de preşedintele Igor Dodon
» MAE condamnă proclamarea de către separatiştii din Doneţk a unui așa-zis nou stat în estul Ucrainei
» Mircea Băsescu, eliberat condiţionat. Decizia nu este definitivă
» Trenuri evacuate în Ungaria din cauza unei alerte cu bombă
» SRI solicită instanței ca doi cetățeni sirieni să fie declarați indezirabili pentru zece ani
» USR: Este revoltător că statul nu a recuperat prejudiciul din dosarul ICA, iar Dan Voiculescu a fost eliberat anticipat
» Mircea Dumitrescu, administratorul public al județului Teleorman, la DNA
» Peste 300 de cuiburi noi descoperite cu aplicaţia “Uite Barza!”

Local

» Galiciuica, comuna fără apă

Dolj

» Poliţiştii prinşi dormind, încă nesancţionaţi
» Patru persoane rănite într-un accident la Metro
» Copilul care a învins cancerul şi visează să meargă
» ISU „Oltenia“ se dotează cu bărci pneumatice
» Galiciuica, comuna fără apă
» Piaţa din Craioviţa, bazarul dintre blocuri
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova parcărilor neterminate
» Şi goniţi şi cu banii luaţi
» Dolj: 50.000 de ţigări de contrabandă au fost confiscate miercuri de polițiști
» PNDL 2. Sevil Shhaideh, 194 de milioane de euro pentru județul lui Dragnea
» UPDATE – Craiova: Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier produs în zona Metro
» Craiova: “Matineu muzeal de vacanță” la Muzeul Olteniei
» Craiova: Expoziția “Culori din vacanțe” la Aman
» Doljeancă urmărită naţional şi internaţional, depistată în Marea Britanie

Gorj

» Guvernul a aprobat 8,5 milioane de lei pentru modernizarea Căii Eroilor
» Târgul de la Polovragi şi-a deschis porţile
» Lucrările la varianta ocolitoare, blocate de doi ani în zona Amaradia
» Gorj: Două persoane, rănite într-un accident rutier produs în faţa primăriei Târgu Jiu

Olt

» Olt: O maşină a luat foc la Brâncoveni

Mehedinţi

» Mehedinţi: Jandarmii vor fi în misiune de Sfântul Ilie

Vâlcea

» Vâlcea: Traficul auto pe strada Mihai Eminescu se va desfăşura pe două sensuri, de vineri noaptea
» Vâlcea: O minoră dispărută din Horezu a fost găsită la Polovragi
» ”Nunta de Aur” pentru 21 de cupluri din Vâlcea

Sport

» Astra luptă în Azerbaidjan. Update: Giurgiuvenii au remizat cu FK Zira şi s-au calificat în turul trei al Ligii Europa
» Băluță, în vizorul multor echipe
» Budescu și Dina au trecut la Academia „Gică Popescu“
» Fotbal / Tiago Ferreira, la un pas de CS Universitatea (update)
» Fotbal / Vasile Miriuță, instalat cu probleme la Chiajna

Sanatate

» Tot mai mulți copii depistați cu probleme de vedere
» Spitalele de stat, „căpușate“ de interese și clinicile private

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Programul Inspire Cinema Craiova pentru perioada 21-27 iulie

Top