6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMulțescu e îngrijorat

Mulțescu e îngrijorat

 

Antrenorul formației CS Universitatea Craiova, Gigi Mulțescu (foto), a prefațat derbiul cu Dinamo, programat mâine, de la ora 20.30, pe „Arena Națională“, anunțând schimbări în primul unsprezece față de disputa cu Steaua, de săptămâna trecută.
„Meciul cu Steaua este istorie. Ne-a creat și satisfacții, dar am avut și decepții, nerealizări. Au fost și alți factori care au contribuit la insuccesul nostru, însă de a doua zi după meci ne-am orientat toate energiile și atenția pe duelul cu Dinamo, pentru că acest joc a devenit, într-adevăr, decisiv pentru accederea în play-off. Pregătirile au fost făcute cum trebuie în acest sens. Nu avem nici un accidentat, dar avem un suspendat, pe Dimitrov. Jucăm cu Dinamo, o echipă puternică, periculoasă, care poate să învingă pe oricine și să piardă cu oricine, și încercăm să ne luăm toate măsurile ca să nu avem parte de surprize neplăcute. Toată lumea a văzut că Dinamo a avut probleme în apărare la meciul cu Botoșani. În schimb au avut niște contraatacuri bune prin jucătorii lor de viteză“, a spus Mulțescu, într-o conferință de presă.
„Calificarea în play-off este pusă în pericol, mai ales acum când socotelile sunt foarte simple. Nu mă așteptam să avem emoții, dar am suferit înfrângeri în condiții speciale. Am avut neșansa ca să jucăm la Botoșani pe un teren care nu era pentru fotbal. Acolo au fost și câteva probleme de arbitraj, cu roșii, cu galbene, dar… La meciul cu Steaua am avut prima repriză care trebuia să se termine cu 3-0 pentru noi, dar, contrar cursului jocului, am primit un gol venit de nicăieri. Am revenit în joc, dar am ratat din nou. Vor fi schimbări în primul unsprezece contra lui Dinamo, dar nu masive. Am pregătit mai multe variante, și de sistem, și de componența lotului“, a completat tehnicianul alb-albaștrilor.

„Am nevoie de tot lotul“

Gigi Mulțescu a vorbit și despre achizițiile din această iarnă, declarându-se mulțumit doar de Dimitrov. Tehnicianul a punctat totodată că jucătorii aflați la final de contract, care nu au semnat prelungirea, nu sunt marginalizați, asta în ciuda faptului că Madson a fost folosit decât nouă minute în 2017, cu Voluntari.
„De Dimitrov eu sunt mulțumit. Am avut nefericirea ca Alex Barthe să se accidenteze, Fajic este un jucător care a venit nepregătit și a trebuit să recupereze, iar Bucurică este un fotbalist pe stilul lui Vătăjelu. La Botoșani a întâlnit și el un teren greu, cu gheață și adversari puternici fizic și per total nu a jucat rău, dar a suferit în duelul cu Roman și cine mai era acolo. În privința jucătorilor aflați la final de contract, nu cad în speculații, pentru că am nevoie de tot lotul. Nu ne permitem luxul să pierdem un jucător sau să-l marginălizăm. Dimpotrivă, am stat de vorbă cu ei și le-am spus că eu contez pe ei“, a menționat strategul echipei CS Universitatea.
Întrebat dacă rezultatele meciurilor cu Dinamo și Gaz Metan Mediaș sunt decisive în privința continuității sale pe banca grupării din Bănie, Gigi Mulțescu a schimbat destinatarul: „Nu mă întrebați pe mine, că nu mă dau singur afară. Întrebați conducerea. Simt o presiune. Mi-am impus presiunea de la început. Înainte de semnarea contractului mi s-a spus că se vrea spectacol și să jucăm ofensiv, iar mie mi se potrivește ca o mănușă treaba asta. Asta o să fac și dacă voi reuși e în regulă, dacă nu… Până acum eu zic că a funcționat în majoritatea timpului. Avem neșansa că nu am reușit să luăm două puncte la meciul cu Chiajna, că era rezolvat play-off-ul, și nu am obținut nimic cu Botoșani și Steaua“.
Prezent în sală, președintele clubului, Marcel Popescu, nu a comentat pe acest subiect.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS