Alb-albaștrii, apți de performanță

Andrei Ivan şi colegii săi au trecut cu bine testele medicale (FOTO: Claudiu Tudor)
Andrei Ivan şi colegii săi au trecut cu bine testele medicale (FOTO: Claudiu Tudor)

CS Universitatea Craiova a trecut la pasul doi în pregătirea părții secunde a campionatului din Liga I, și anume efectuarea vizitei medicale. Ieri, în jurul prânzului, alb-albaștrii s-au prezentat cu mic, cu mare la Policlinica pentru Sportivi și au primit „binecuvântarea“ medicilor pentru nivelul trei: cantonamentul din Malta. Pentru obținerea vizei medicale s-au prezentat următorii jucători: portari: Nicolai Calancea, Laurențiu Popescu, Andrei Vlad, Pedro Mingote; jucători de câmp: Marius Briceag, Andrei Dumitraș, Renato Kelic, Apostol Popov, Ștefan Vlădoiu, Gustavo Vagenin, Alex Mateiu, Vladimir Screciu, Stephan Drăghici, Nicușor Bancu, Alin Manea, Robert Petre, Hristo Zlatinski, Alex Băluță, Simon Măzărache, Alex Popescu, Jovan Markovic, Remus Enache, Radu Bârzan și Andrei Ivan.

Alb-albaștrii au primit câteva ore libere, iar spre seară s-au reîntâlnit și au plecat cu autocarul spre București, unde au înnoptat, urmând ca în această seară, mai exact la ora 20.00, să decoleze spre Malta, unde vor asuda până pe 27 ianuarie. În cadrul acestui cantonament, trupa lui Gigi Mulțescu va susține amicale în compania echipelor Fortuna Dusseldorf, FC St. Gallen, FC Hibernians, Terek Groznîi și Krîlia Sovetov Samara. Confruntarea cu Borussia Monchengladbach a picat, deoarece nemții au virat spre Spania și se antrenează la Marbella, după cum scrie site-ul sport1.de.

Optimismul primează în rândul jucătorilor

Starea de spirit a fotbaliștilor lui Gigi Mulțescu este foarte bună, toți afișând un aer optimist în privința părții secunde a sezonului.

„Sigur că titlul este un vis realizabil. Sunt doar câteva puncte între noi și Viitorul și încercăm să nu ne mai încurcăm și să câștigăm fiecare meci pentru a putea spera la titlu. În 2017 îmi doresc în primul rând să fiu sănătos, să joc meci de meci, să prind postul de titular și după aceea să vină și trofeele. Mi-aș dori să vină și Țucudean la Craiova. Orice jucător de valoare este binevenit“, a spus mijlocașul Nicușor Bancu.

„Ar fi ceva extraordinar să realizăm eventul. Pentru noi este important să ne pregătim foarte bine și din astea cinci meciuri rămase de jucat din retur să scoatem maximum, pentru că aceste puncte ne vor ajuta mult în play-off. A venit și Pedro Mingote, un portar bun, cu experiență, și ne poate ajuta, dar noi mai așteptăm și alți jucători care să pună umărul la îndeplinirea obiectivelor“, a afirmat mijlocașul Alex Băluță.

„Luptăm pentru două trofee și sperăm ca măcar unul dintre ele să vină în vitrina clubului“, a subliniat atacantul Simon Măzărache.

Bucuroși că scapă de frig


Întrebați despre plecarea în Malta, Bancu, Băluță și Măzărache au afirmat la unison că se bucură că vor scăpa de frigul din România pentru următoarea perioadă, dar că nu vor avea o viață ușoară în cantonament, pe care speră să-l valorifice la maximum.

„E benefic pentru noi să mergem în Malta, pentru că nu ne putem antrena aici, cu frigul ăsta. Trebuie să ne pregătim foarte bine, pentru că ne așteaptă o luptă grea. Acolo întâlnim echipe grele, iar pentru noi sunt meciuri foarte bune, din care avem de învățat, și sunt sigur că fiecare vom progresa“, a spus Băluță.

„Mă bucur foarte mult că plecăm în Malta și că scăpăm de frigul de aici, dar ne va aștepta și acolo o perioadă foarte grea. Sperăm să ne întoarcem mult mai puternici și să facem o figură frumoasă. Am văzut ce meciuri ne așteaptă, sâmbătă jucăm primul amical și va fi foarte greu, pentru că noi venim din vacanță“, a explicat Bancu.

„Ar fi foarte bine să ne întoarcem din Malta cu toții apți, așa cum s-a întâmplat data trecută, să nu apară accidentări, și foarte bine pregătiți, pentru că asta va face diferența“, a menționat Simon Măzărache.

Măzărache și Markovic vizează ascensiunea

Simon Măzărache, unul dintre golgheterii CS Universitatea Craiova, își dorește foarte mult să revină la forma de la începutul sezonului și să marcheze cât mai mult în 2017: „Sper să am același început ca în vară, cu multe goluri, și să trecem repede pe primul loc. Prima parte a campionatului a fost bună pentru mine, am și înscris, am ajutat echipa cum am putut, iar spre finalul anului mi-a venit pe lume fetița și sunt foarte bucuros. Sper ca și anul 2017 să fie la fel de bun. Nu mi-am propus să dau un anumit număr de goluri, vreau să marchez cât mai mult, etapă de etapă dacă se poate“, a spus Măzărache.

Tot la capitolul dorințe-lor, juniorul Jovan Markovic (16 ani) a afirmat că își dorește mult să debuteze în Liga I împotriva rivalelor Dinamo sau Steaua, asta după ce el a avut drept de joc și a și evoluat câteva minute în meciul de Cupă de la Buzău, contra echipei Dacia Unirea Brăila: „Îmi doresc să joc cât mai multe meciuri în Liga I. Mi-ar plăcea să debutez împotriva lui Dinamo sau Steaua. Cred că putem realiza eventul anul acesta. Peste patru-cinci ani cred că mă voi transfera și eu în străinătate. Aș vrea în Spania, nu contează echipa“.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 6 ianuarie 2017

Actualitate

» Sorin Grindeanu a demis şeful ANOFM
» Preşedintele Consiliului Fiscal: Deficitul va sări de 4%
» Guvern: Salariul de bază minim brut garantat în plată, majorat la 1.450 lei lunar
» Guvern: Salarii majorate pentru artiști și pentru administrația publică locală
» Numărul persoanelor fizice cu restanțe la bănci și IFN-uri a crescut la 615.348, în noiembrie
» PNL, USR şi PMP au contestat la CCR proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe
» 47 de drumuri naţionale şi Autostrada Soarelui sunt închise circulaţiei
» O petiţie online prin care se cere demisia avocatului poporului a adunat în doua zile peste 77.000 de semnături
» Bucureşti: 19 curse aeriene de pe Aeroportul “Henri Coandă” au fost anulate
» DNA cere mandat de arestare european pentru Sebastian Ghiţă
» S-a constituit noul Consiliu Superior al Magistraturii
» Bulgaria: Circulaţia vehiculelor de mare tonaj, interzisă pe întreg teritoriul ţării
» Klaus Iohannis a promulgat legea privind eliminarea a 102 taxe
» Toate drumurile naționale și autostrăzile din zona de nord a Bulgariei sunt închise

Local

» Olt: 600 de oameni fără energie electrică; circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă
» Olt: Şedință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, după prelungirea codului galben până la ora 23.00

Dolj

» Grupare de proxeneți trimisă în judecată
» Craioveni reținuți la cererea autorităților din Germania
» ANAF nu a putut emite certificate fiscale de la începutul anului
» De Bobotează, caii din Băileşti au fost botezaţi
» Școală inaugurată după opt ani de poticneli
» Precizare
» Piețarul-șef al Craiovei a demisionat a doua oară
» ISU Dolj anunţă că la ora 18.00 nu erau drumuri blocate în judeţ
» CFR Călători: Două trenuri care circulă pe relaţia Craiova – Bucureşti şi retur, anulate pentru ziua de sâmbătă
» Trenul InterRegio 1596 care circula pe ruta Craiova – Caracal – București Nord a fost anulat
» Încă 30 de zile de arest pentru craioveanul acuzat de propagandă jihadistă
» Craiova: Un bebeluş de trei luni care a murit la Spitalul Judeţean, confirmat cu rujeolă. DSP face anchetă epidemiologică în spital
» Codul Galben de ninsori, prelungit în Oltenia până la ora 23.00
» ISU Dolj – Situaţia în judeţ la ora 14.00: Niciun drum închis. Aproape 1400 de oameni fără curent electric
» Craiova: Furnizarea căldurii în apartamente se face sub temperatura normală, din cauza unei avarii la CEO
» Craioveancă cercetată pentru conducere fără permis
» Aeroportul din Craiova este operaţional

Gorj

» Gorj: Zeci de utilaje scoase la deszăpezit pe drumurile naţionale
» Gorj: Poliţia locală a dus apă sfinţită bătrânilor bolnavi

Sport

» Olivian Surugiu: Voi rezilia contractul cu CS Universitatea Craiova
» Șoavă vrea pe podium cu Filiași
» Fotbal / CS Universitatea Craiova nu poate pleca spre Malta. Țucudean e și el în aeroport
» Fotbal / Amicalul cu Monchengladbach a picat. Alb-albaștrii joacă mâine cu Fortuna Dusseldorf
» Handbal (f): Horațiu Pașca, noul antrenor secund al naționalei României
» Handbal (f): SCM Craiova nu va juca cu Deva. Echipa hunedoreană s-a retras din campionat

Sanatate

» Fondurile din străinătate, șansa la viață pentru pacienții cu TBC
» Un bebeluș de trei luni cu rujeolă a murit, altul e în stare gravă la SJU Craiova

Educatie

» Reclamații pe angajările din școli
» Directorii de școli, responsabili de deszăpezire

Magazin

» Ia te uită! – O poveste încâlcită
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Celebration, oraşul lui Disney, proiectat pentru a deveni „comunitatea viitorului“
» Bancul zilei

Opinii

» SUNTEM NEBUNI?!! DESPRE EVIDENŢE, RELATIVIZARE ŞI ŞUTURI ÎN FUND

Top