10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Alb-albaştrii nu au dat greş cu Timişoara

Fotbal / Alb-albaştrii nu au dat greş cu Timişoara

Brazilianul Gustavo a marcat primul său gol pentru Craiova (foto: csuc.ro)
Brazilianul Gustavo a marcat primul său gol pentru Craiova (foto: csuc.ro)

Formaţia CS Universitatea Craiova a reuşit o victorie concludentă, scor 2-0, în partida disputată miercuri, pe stadionul „Extensiv”, în compania echipei ACS Poli Timişoara, contând pentru runda a 18-a din Liga I.

Înaintea primului fluier s-a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor înregistrate în tragicul accident aviatic petrecut în noaptea de luni spre marţi la Medellin (Columbia), în avionul căzut regăsindu-se şi echipa braziliană de primă ligă Chapecoense. De asemenea, s-a intonat şi imnul Braziliei, moment trăit la intensitate maximă de fotbalistul cariocas Gustavo, în teren, şi de mijlocaşul Madson, în tribune.

brazil

Ambele goluri ale Craiovei, foarte frumoase, au fost consemnate în prima repriză. Alb-albaştrii au deschis scorul în minutul 13: Briceag a centrat din lovitură liberă în careul mare pentru Gustavo, care i-a pasat lui Nuno Rocha, iar africanul a pus latul de la cinci metri, bifând a patra sa reuşită din acest sezon (1-0). CS Universitatea şi-a majorat diferenţa la doar trei minute, brazilianul Gustavo finalizând cu un şut de la 14 metri la colţul din dreapta, după o fază exersată cu siguranţă la antrenamente, la care au mai participat Băluţă şi Zlatinski (’16, 2-0).

Rocha

În repriza a doua jocul Craiovei nu a mai fost la fel de consistent în atac, însă spre final alb-albaştrii au irosit două mari ocazii: o bară a lui Acka (’83) şi o lovitură imprecisă de cap a lui Rocha dintr-o poziţie excelentă (’84).

CS Universitatea Craiova: Calancea – Briceag, Kelic, Acka, Vătăjelu – Gustavo (’76, Dumitraş), Zlatinski, Băluţă (’90+3, Rambe) – Ivan, Măzărache (’52, Mateiu), Nuno Rocha. Antrenor: Gigi Mulţescu.
ACS Poli Timişoara: Straton – Străuţ, Bocşan, Şeroni, Scutaru – Croitoru, Llorente – Bărbuţ (’79, Mailat), Artean, Doman – Henrique (’59, Popovici). Antrenor: Ionuţ Popa.

Cartonaşe galbene: Băluţă ’6, Ivan ’44 / Llorente ’27, ’90+1, Croitoru ’43.

Cartonaş roşu: Llorente ’90+1.

Au arbitrat: Adrian Viorel Cojocaru – Valentin Avram, Aurel Oniţă; Iulian Călin.

Observatori: George Ionescu, Romulus Chihaia.

În urma acestui succes, CS Universitatea Craiova a revenit pe poziţia secundă în clasamentul Ligii I. Următorul joc al grupării din Bănie are loc sâmbătă, de la ora 20.30, în deplasare, cu FC Viitorul.

 

Vătăjelu: Ne doream extraordinar de mult această victorie

 

Căpitanul formaţiei CS Universitatea Craiova, Bogdan Vătăjelu, a exultat după succesul obţinut în faţa bănăţenilor şi l-a felicitat pe Gustavo pentru prestaţia sa.

„Ne doream extraordinar de mult această victorie, pentru că eram într-o pasă nu prea bună după cele două înfrângeri cu Astra şi Iaşi şi am practicat în ultimele două etape un joc care nu a mulţumit pe nimeni. Acum ne-am mobilizat foarte bine şi cred că scorul putea fi mult mai mare. Am alergat mult, ca să nu ne fie frig, şi am înţeles cu toţii ce trebuia să facem pentru a câştiga acest meci. Puteam să ne facem meciul mai uşor încă din prima repriză, dar aşa ne este predestinat nouă, să avem o mulţime de ocazii şi să tremurăm practic până în minutul 90. Intonarea imnuli Braziliei şi steaugul afişat înainte de meci au fost momente care l-au mobilizat foarte mult pe Gustavo şi mă bucur că a făcut un joc foarte bun”, a declarat Bogdan Vătăjelu, la Digi Sport.

Fundaşul grupării alb-albastre a vorbit şi despre jocul cu Viitorul, anticipând că va fi mult mai dificil decât cel cu Timişoara: „Cu Viitorul va fi un meci foarte greu, pentru că drumul este lung până acolo, nu avem nici două zile de pauză, în timp ce ei au jucat şi cu o zi mai devreme decât noi şi pornesc cu un mic atu. Noi trebuie să mergem încrezători la Constanţa. Dacă facem un joc la fel ca acesta, cu Timişoara, şi suntem la fel de mobilizaţi, nu cred că vom avea probleme. Ne-am fi dorit să fim siguri de play-off mult mai devreme. Cred că un egal cu Astra şi o victorie cu Iaşi ar fi rezolvat problema play-off-ului, dar trebuie să muncim în continuare şi dacă mai obţinem două victorii cu siguranţă obiectivul este atins”.

 

Mulţescu, încântat de prima repriză

 

Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Gigi Mulţescu, a apreciat mult evoluţia elevilor săi din prima repriză şi a explicat că schema de la golul doi a fost des exersată la antrenamente.

„Ar fi culmea să spun că nu sunt mulţumit după o primă repriză cu atâtea realizări, combinaţii în viteză. Ce am pregătit, am făcut exact. Am avut variaţii de combinaţii pe jos, ştiind că avem adversari înalţi, cu gabarit impresionant. Norocul nostru a fost că am reuşit să scoatem zăpada cu o zi înainte. Ieri (marţi – n.r.) eram destul de circumspecţi vizavi de starea gazonului, dar a fost bun şi am putut să dezvoltăm jocul având cinci jucători de atac, fotbalişti de viteză şi de tehnică. Eu zic că prima repriză a fost un joc la o singură poartă, iar dacă Băluţă marca aveam 3-0 şi stăteam mai relaxaţi, pentru că 2-0 este un scor periculos, trebuia să fim atenţi şi a trebuit să jucăm în repriza a doua la rezultat”, a spus strategul alb-albaştrilor.

„De la începutul campionatului exersăm faza de la golul doi, dar până acum nu au vrut să o facă în meciuri, preferau altceva, trăgeau la poartă… Am făcut cu mai multe perechi de jucători, iar acum Băluţă şi Gustavo au fost mai ascultători şi a ieşit schema. Şi acum voiau să facă altceva, dar am urlat la ei să execute această combinaţie. Mai avem astfel de scheme, nu foarte multe, asta e doar una dintre ele. Sunt câteva care au fost verificate la antrenamente”.

Mulţescu a fost impresionat de jocul lui Gustavo şi a admis că ar putea deveni titular indiscutabil dacă se prezintă la fel şi de acum înainte: „Din punct de vedere sentimental, moral, e clar că a fost o motivare în plus pentru Gustavo treaba cu imnul şi cu steagul Braziliei, dar 95% a contat pregătirea jocului. Noi l-am motivat, l-am încurajat la antrenamente. Am câştigat un jucător care de acum îşi depune candidatura la postul de titular. Mai mult decât atât a reuşit să intre în postura de inter, că el juca ori în spatele vârfurilor ori în bandă, iar eu cred că asta e poziţia care îl avantajează”.

 

„Cu Viitorul va fi altceva”

 

Gigi Mulţescu a prefaţat şi întâlnirea cu FC Viitorul, apreciind mai mult echipa lui Gică Hagi decât pe cea a Timişoarei.

„Cu Viitorul va fi altceva. E o echipă diferită. Acum am întâlnit o formaţie cu o talie impresionantă, cu o defensivă foarte puternică şi agresivă şi cu câţiva jucători de contraatac. În schimb, la Viitorul toată echipa este bună. Are un joc frumos, modern, cu tehnică în regim de viteză şi vom avea alt gen de probleme, nu din punct de vedere al durităţii sau al luptelor la nivel fizic, ci al duelurilor tehnico-tactice. Bancu şi Popov rămân în afara lotului şi pentru acest joc, pentru că nu avea ce să se schimbe în trei zile. Lucrurile sunt foarte clare, iar pedeapsa vreau să fie educativă, pentru că avem nevoie de ambii jucători. Trebuie să existe nişte principii după care să ne ghidăm şi o disciplină, să nu apară haosul”, a subliniat Gigi Mulţescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS