20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlex Coman a câștigat un turneu fără nici un set pierdut

Alex Coman a câștigat un turneu fără nici un set pierdut

 

Jucătorul craiovean de tenis de câmp Alexandru Coman (foto) a reușit să se impună în ultimul turneu important pe zgură al anului, Cupa „Marin Bădin“, competiție de categoria A, desfășurată săptămâna trecută la Complexul Dinamo din București.
Sportivul legitimat la CSM Craiova a confirmat forma bună arătată pe tot parcursul anului competițional și a câștigat trofeul la individual, la categoria 12 ani. Alex l-a învins în finală pe colegul său de la CSM Craiova, Robert Gună, cu scorul de 6-1, 6-2.
A fost o confruntare între doi parteneri de antrenament și, totodată, principalii favoriți ai turneului, Alex Coman – nr. 1, iar Robert Gună (locul 8 în clasamentul național) a fost favorit nr. 2 al acestei competiții.
Alexandru Coman, liderul la zi al clasamentului național U12, și-a adjudecat trofeul fără să cedeze vreun set adversarilor.
Până în finală, tenismanul craiovean, antrenat de soții Alexandru și Corina Banciu, a avut liber în turul 1, apoi a trecut pe rând în turul 2 de Fabian Cristea (Politehnica București), cu 6-0, 6-2, apoi de Cristian Marton (Dinamo București), scor 6-2, 6-0, iar în sferturi l-a depășit pe Albert Chibulcutean (Spartacus Brăila), scor 6-3, 6-3. În semifinale, olteanul l-a eliminat pe George Cosma (Asociația Club Sportiv Pro Sport 2009), după ce s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2.
Alex Coman a obținut Cupa „Marin Bădin“ în condițiile în care revenea după o accidentare suferită la spate la turneul de selecție pentru lotul României U12. La acea selecție, jucătorul craiovean a ocupat locul trei, câștigându-și astfel un loc în lotul național. „Alex s-a recuperat bine după accidentarea suferită la spate, iar la turneul din București a avut o prestație foarte bună. Sunt mulțumit și de faptul că obiectivul inițial fixat de mine a fost atins. Adică, cei doi sportivi pe care îi antrenez au ajuns în finala de simplu“, a spus Alex Banciu, antrenor la CSM Craiova.

Alex Coman, alături de antrenorul său, Alex Banciu
Alex Coman, alături de antrenorul său, Alex Banciu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS