19.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - CSU II Craiova a remizat cu Minerul Motru

Fotbal – CSU II Craiova a remizat cu Minerul Motru

CS Universitatea II Craiova a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată astăzi, la Ișalnița, contra echipei Minerul Motru, contând pentru etapa a 10-a din Liga a III-a, seria 4. Alb-albaștrii au deschis scorul prin Mazarache, care a primit o pasă excelentă de la Ciocoteală, a pătruns pe partea stângă și a trimis mingea pe lângă portarul Bănică la colțul lung (’11). Oaspeții au replicat în minutul 35, când Laurențiu Popescu a respins în față o centrare de pe dreapta fix la Cruceru, care a reluat cu capul peste portarul craiovean (1-1). În minutul 85 jocul a fost oprit după ce unui spectator i-a venit rău și au intervenit medicii de la ambulanță.

De menționat că „satelitul” a fost condus de la margine de Tibi Lung, principalul Daniel Mogoșanu efectuând deplasarea la Giurgiu cu prima echipă.

CSU II Craiova: L. Popescu – Ghincea, Ciocoteală, Drăghici, Luică – Hodea, Armășelu (’63, Căle), Iuga (’79, Gârbiță) – Mazarache, Jurj (’86, Cârlig), Petre (’77, Căpățână). Antrenor: Tibi Lung.

Minerul Motru: Bănică – Inclăzan (’90+2, Gavrilescu), Dicu, Colareza, Hanu – Cruceru, Nicoloff (’90+4, Frânculeț), Tudoran, Tora – Ghighilicea, Pruteanu. Antrenor: Liviu Cojocaru.

Cartonașe galbene: Inclăzan ’30, Colareza ’90.

Au arbitrat: Ion Marius Marodin – Alexandru Bodolan, Marilena Cătălina Nan.

Observatori: Luis Moisescu, Adrian Radu Baghiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS