17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRomânia, pe primul loc la Campionatele balcanice de atletism

România, pe primul loc la Campionatele balcanice de atletism

România a cucerit 5 medalii de aur, 10 de argint şi 11 de bronz, la a 74-a ediţie a Campionatelor balcanice pentru seniori, desfăşurate sâmbătă şi duminică la Piteşti. În acest fel, ţara noastră s-a clasat pe primul loc în tradiţionalul clasament general pe naţiuni, cu 267 puncte, urmată de Turcia – 205 puncte şi Grecia – 163,5 puncte, informează Hotnews. Reprezentanţii ţării noastre au câştigat ambele ierarhii, atât la feminin (pentru a 36-a oară, din cele 58 de ediţii în care au avut loc concursuri în probele feminine), cât şi la masculin (a 19-a oară). În clasamentul feminin, România a totalizat 138 puncte, Grecia fiind pe locul secund, cu 89,5 puncte, iar Turcia, pe 3, cu 86 puncte, în timp ce la masculin, reprezentanţii ţării noastre au adunat 129 puncte, iar Turcia – 119 puncte, a treia fiind Croaţia, cu 84 puncte. La aceste campionate balcanice au fost stabilite şi două recorduri naţionale, ambele reuşite de sportivi români: unul de seniori, al lui Andrei Gag la aruncarea greutăţii (20,96 m), iar altul de tineret, obţinut de Rareş Deliu, la săritură cu prăjină, cu 5,20 m. La întrecerile desfăşurate în Complexul piteştean „Nicolae Dobrin” au participat 378 de atleţi şi atlete (171 la feminin şi 207 la masculin).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS