14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportProiectul CSU merge bine

Proiectul CSU merge bine

Acceptat sau nu de toată lumea, proiectul CS Universitatea Craiova a prins foarte bine fotbalului din Bănie, a resuscitat întreaga mişcare fotbalistică şi a luat „nuanţe“ de performanţă, obiectivele de viitor ale conducerii fiind îndrăzneţe. Gruparea alb-albastră a reuşit să promoveze încă din primul sezon de la apariţie, iar după un an cu evoluţii şi rezultate oscilante, dar cu o serie istorică de 19 partide fără înfrângere, a încheiat ediţia 2014-2015 a Ligii I pe un meritat loc cinci.
În meciul care a pus punct campionatului, CS Universitatea Craiova a trecut la pas de CFR Cluj, scor 3-0, în disputa de sâmbătă, de pe stadionul „Extensiv“, marcând Thaer Bawab (’49, ’82) şi Alexandru Băluţă (’65).
CS Universitatea: Bălgrădean – Achim, Acka, Izvoranu, Vătăjelu – Mateiu, Madson (’58, Brandan) – Băluţă (’77, Bancu), Bawab (’83, Curelea), Rocha – Herghelegiu. Antrenori: Emil Săndoi, Sorin Cârțu.
CFR Cluj: Remo – Lopes, Larie, Carp, Malico – Petrucci (84, Ene), Veres – Chanturia (’64, Jazvici), Păun, Negruţ (’75, Carter) – Pinto. Antrenor: Francisc Dican.

Bilanţul lui Săndoi şi Cârţu este pozitiv

Concluziile trase de strategii echipei au fost pozitive, atât antrenorul principal Emil Săndoi, cât şi directorul tehnic Sorin Cârţu considerând că CS Universitatea Craiova a obţinut maximum posibil.
„Prin evoluţia cu CFR Cluj, una bună, am reuşit să terminăm pe un loc cinci, care din punctul nostru de vedere este un loc onorabil pentru o nou promovată. Este adevărat că am avut o perioadă cu rezultate fantastice şi era normal ca după să vină şi o cădere şi în exprimarea echipei şi în rezultatele pe care le-am avut. Ne-am confruntat şi cu probleme de lot, au fost multe accidentări nedorite. Vreau să-i felicit pe jucători pentru tot ce au reuşit în campionat, pentru modul în care s-au pregătit antrenament după antrenament. Greşeli toată lumea face şi o să mai facă, dar s-au dăruit la toate partidele pe care le-am avut“, a declarat Emil Săndoi.
„Ştiam că o victorie ne poate urca pe locul cinci, acesta a fost şi scopul nostru să încheiem sezonul onorabil. Ne bucurăm cu atât mai mult cu cât a fost un succes clar. I-am felicitat pe băieţi pentru acest parcurs, sunt mulţumit de ceea ce au făcut în acest sezon. La CS Universitatea este un grup super de băieţi, de aceea am şi subliniat că vreau să fie menţinut şi, în plus, să se aducă doar doi-trei jucători care să-i sporească valoarea. Înaintea noastră în clasament sunt echipe pe care personal le apreciez, consider că este o ierarhie corectă. Locul cinci este corect şi binemeritat pentru o echipă care a pornit practic de la zero“, a afirmat Sorin Cârţu.

Viitorul, privit cu optimism

Cei doi tehnicieni craioveni s-au arătat optimişti în privinţa viitoarei ediţii de campionat, punctând că se gândesc la cupele europene.
„O să ne mai întâlnim cu conducerea şi o să stabilim o strategie pentru campionatul următor. Dacă acesta a fost un campionat destul de dur, cu şase echipe care au retrogradat, sunt convins că şi campionatul următor, având în vedere schimbarea regulamentului cu play-off şi play-out, va fi iarăşi foarte dificil. Cu toţii ne dorim rezultate dintre cele mai bune, dar vom vedea dacă vom reuşi să jucăm în cupele europene. Noi vom face tot ce depinde de noi să ne bucurăm la finalul campionatului viitor, aşa cum ne bucurăm şi acum“, a spus Săndoi.
„Putem spera la anul la o comportare şi mai bună. Primul obiectiv va fi play-off-ul şi, în funcţie de cum ne vom clasa, vom vedea în iarnă cum trebuie să acţionăm pentru a-l atinge“, a completat Sorin Cârţu.
Brandan şi colegii săi nu intrat în vacanţă imediat după ultimul fluier al lui Cătălin Popa, ci după un banchet organizat de conducere pe terasa unui restaurant din Bănie, unde s-a cântat şi s-a glumit încontinuu. Tortul a fost adus de Sorin Cârţu, acesta constând într-un teren de fotbal, pe care scria „Felicitări Universitatea 2014-2015“, iar mai jos „UEL (UEFA Europa League – n.r.) 2015-2016“.
Alb-albaştrii îşi vor relua pregătirile pentru viitorul sezon pe 14 iunie.

„Satelitul“ şi-a asigurat prezenţa la baraj

Lucrurile stau bine şi în ceea ce priveşte echipa a doua a CS Universitatea Craiova. Trupa lui Daniel Mogoşanu a remizat sâmbătă, scor 4-4, în deplasare, cu Dunărea Bistreţ şi şi-a asigurat titlul de campioană a Doljului, postură care îi asigură participarea în barajul pentru promovare în Liga a III-a cu două etape înainte de final. Pentru CSU II au marcat Iuga, Sin şi Căpăţână (2). Mogoşanu a mizat pe următoarea formulă: Popescu – Ghincea, Ciocoteală, Avrămia, Luică – Iuga, Gârbiţă, Manea, Sin – Stancu, Ivan. Pe parcurs au mai intrat: Armăşelu, Georgescu, Căpăţână şi Buzărnescu.
„Satelitul“ ocupă primul loc în clasamentul Ligii a IV-a Dolj, cu 40 de puncte, şi este urmat de Viitorul Cârcea, cu 32. Alb-albaştrii mai au de jucat cu Dunărea Calafat (mâine) şi Viitorul Cârcea (sâmbătă).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS