14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDebut de coșmar pentru echipele Oltenia și Victoria Craiova

Debut de coșmar pentru echipele Oltenia și Victoria Craiova

În acest sezon, Craiova are trei echipe de fotbal feminin angrenate în competiții, Real – care evoluează în prima divizie, Superliga, Victoria și CFF Oltenia – ambele participante în Liga I, seria nord-vest. Campionatul a început deja, la sfârșitul săptămânii trecute, iar fotbalistele doljene au avut un debut ratat, dacă vorbim de rezultatele celor două formații din Liga I. În ceea ce privește echipa Real, elevele lui Sorin Pătrașcu s-au întors doar cu un punct, obținut in extremis, pe terenul nou-promovatei din Alexandria.
CFF Oltenia, formație patronată de Marian Pălărie, a jucat în comuna doljeană la Braloștița, cu Independența Baia Mare, oltencele fiind învinse la scor de handbal, 26-0!  Gazdele abia au adunat zece jucătoare să bage în teren, iar după acest scor rușinos se anunță schimbări masive în cadrul lotului.
Cealaltă echipă craioveană din Liga I, seria nord-vest, Victoria, debutantă într-o competiție oficială, a jucat în deplasare cu Vasas Femina Odorhei și a fost învinsă cu 13-1. Unicul gol al oltencelor a fost marcat de Roxana Radu. „Noi am fost anunțați doar cu o săptămână înainte de debutul sezonului că vom fi afiliați. Am avut o primă repriză bună, apoi, în partea a doua, am căzut fizic. Sperăm că în acest sezon vom reuși să facem o figură frumoasă. Avem legitimate 45 de jucătoare, cu vârsta între 12 și 27 de ani. Cu experiență sunt Adriana Rogojină și Cosmina Florescu. Ne-am fi dorit să fim în cealaltă serie, pentru că aici avem deplasări foarte lungi, la Târgu Mureș, Baia Mare, Odorhei, Reghin“, a spus ieri pentru GdS, Matei Croitoru, antrenorul echipei Victoria.
Formația craioveană al cărei președinte este Nicu Neagoe își va disputa meciurile de pe teren propriu în comuna Mischii. „Am găsit sprijin acolo, iar la Craiova costă destul de scump să închiriezi un teren pentru meci oficial. Avem și un sponsor care ne-a luat echipament“, a adăugat Croitoru. Antrenamentele echipei nu se desfășoară la Șimnic, ci pe baza sportivă FEFS Craiova, Croitoru fiind ajutat de Viorel Voicu. Lotul cuprinde jucătoarele: Andreea Stegaru, Cristina Ștefan, Cristina Dragomir, Ileana Dobre, Alina Mihalache, Cosmina Florescu, Andreea Zamfir, Lidia Vulcan, Roxana Radu, Adriana Rogojină, Alina Brânzan, Ana Enache, Silvia Grămescu, Raluca Vasile, Andreea Joița și Laura Șerban.

Real, doar remiză
la Alexandria

Real Craiova are doar un punct după prima etapă și acela obținut în ultimul minut al jocului din deplasare, cu nou-promovata Universitatea Alexandria. Oltencele au jucat în inferioritate numerică, Iulia Obreja fiind eliminată în repriza a doua pentru cumul de cartonașe galbene. Antrenorul Sorin Pătrașcu a pus semieșecul pe seama lipsei de omogenitate în lot. „A fost un joc echilibrat, cu un ritm bun. Ne-am dorit să începem bine campionatul, dar nu am reușit decât un egal. Am început pregătirea centralizată destul de târziu, cu două săptămâni înainte de debutul campionatului, am slăbit un pic lotul, prin plecarea Mirabelei Ristache în Cipru. Au venit trei fete, Bîrdea, Dragu și Streche, dar nu ne-am întărit așa cum am dorit. Ușor-ușor vom intra în normalitate și vom face o echipă valoroasă. Și anul trecut am început cu două eșecuri, dar ne-am revenit pe parcurs și am încheiat pe locul trei campionatul“, a explicat Sorin Pătrașcu ieri. În partida de la Alexandria, pentru Real au evoluat jucătoarele: Niculescu – M. Nicu, Pozmac, Tomescu, Dragu – Streche, Bârdea, Cojocaru, Hornea – A. Peșu, Obreja. Au mai intrat: Simion, Bâscoveanu și Ioniță. Golurile au fost înscrise de Cojocaru și Simion.  

Două jucătoare, la naţionala U19

Campionatul este întrerupt pentru o acțiune a lotului național U19, acolo unde au fost convocate și două jucătoare de la Real Craiova, Alexandra Hornea și Iulia Niculescu.
Pe 21 septembrie se va disputa etapa a doua, iar Real va evolua tot în deplasare, la Timișoara. Divizionarele secunde Victoria Craiova și CFF Oltenia și vor întâlni Olimpia 2 Cluj (la Șimnic), respectiv Viitorul Reghin (deplasare).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS