19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiovenii, neinteresaţi de meciurile naţionalei

Craiovenii, neinteresaţi de meciurile naţionalei

\n

Echipa naţională de volei masculin a României a disputat vineri şi sâmbătă două meciuri oficiale în Sala Polivalentă din Bănie, în compania Muntenegrului, în Liga Europeană.
Din păcate, la fiecare partidă au asistat foarte puţini spectatori, aproape o sută. Cam aşa au stat lucrurile şi acum două săptămâni, când tricolorii antrenaţi de craioveanul Dănuţ Pascu au întâlnit Grecia, iar imaginea a fost dezolantă, dacă ne gândim că la un meci de baschet sala de 4.000 de locuri este aproape plină sau la un amical al handbalistelor de la SCM asistă mai mult public decât la partidele unei selecţionate a României.
Un impediment ar fi ora de disputare a jocurilor, 20.00 respectiv 20.30, la cererea televiziunii care a transmis evenimentul, pentru oameni fiind destul de incomod şi chiar costisitor să plece acasă în jurul orelor 22.00.
În prima zi, România s-a impus cu scorul de 3-1 (20-25, 25-20, 25-22, 25-18), iar sâmbătă, oaspeţii şi-au luat revanşa, câştigând disputa cu acelaşi scor, 3-1 (23-25, 25-23, 25-19, 25-21).
Pentru România a evoluat şi Laurenţiu Lică, căpitanul echipei SCM-U Craiova, care a fost rechemat la lot şi a încercat să ajute prin experienţa sa mai tinerii coechipieri. Au mai jucat: Matei, Bartha, Bala, Mărieş, Mihalcea, Olteanu, Borota, Aciobăniţei, Georgescu, Dincă.
După această etapă, România ocupă locul doi în grupa A, cu 11 puncte, la un punct în spatele liderului Grecia, iar Muntenegru are opt puncte, dar două jocuri mai puţin disputate. În ultimele două confruntări din grupă, tricolorii vor întâlni Polonia, în deplasare, sâmbătă şi duminică.
Din grupa A mai fac parte Polonia (4 p, 4 jocuri) şi Azerbaidjan (1 p, 4 jocuri). Primele două clasate se vor califica în semifinele competiţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS