20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportViitorul Știința, la un pas de finalele CN

Viitorul Știința, la un pas de finalele CN

Juniorii C (copii născuţi în anul 1999) de la Viitorul Știința Craiova au învins vineri, scor 5-3, după loviturile de departajare, pe Universitatea Cluj, într-un joc disputat pe terenul „Petre Deselnicu“, din incinta Complexului Sportiv „Ion Oblemenco“, contând pentru prima etapă a turneului semifinal al Campionatului Național. În timpul regulamentar de joc, rezultatul a fost egal, 1-1, golul craiovenilor fiind marcat de Radu Bârzan (‘54), iar cel al ardelenilor de George Ganea (‘28), fiul fostului internațional Ionel Ganea. La loviturile de la 11 metri, pentru gazde au punctat Radu Bârzan, Andrei Băloi, Bogdan Țoiu și Raul Constantinescu. Ardelenii au înscris prin Adrian Pintea și Dan Berci, iar Ganea și Andrei Pașca au ratat.
Tehnicianul echipei Viitorul Știința Craiova, Mugur Gușatu, a mizat pe următorii jucători: Andrei Vlad – Constantin Olteanu (‘41, Adrian Găbureanu), Raul Constantinescu, Robert Bogdan, Vladimir Screciu – Bogdan Țoiu, Andrei Băloi, Valentin Mihăilă (‘69, Florin Borța), Radu Bârzan – Răzvan Gunie, Alexandru Gârbiță.
De partea cealaltă, antrenorul Universității Cluj, Călin Sălăgean, i-a trimis în teren pe: Rareș Pop – Adrian Pop, Andrei Chindriș, Daniel Chifu, Dan Berci – Olimpiu Morutan (‘69, Andrei Pașca), Marco Dulca, Paul Costea (‘53, Robert Szekely), George Ganea – Alexandru Pop (‘47, Csaba Benko), Adrian Pintea.
După acest rezultat, Viitorul Știința Craiova a obținut două puncte în clasamentul grupei 2, iar sâmbătă, de la ora 11.00, va întâlni pe Dinamo București, tot pe terenul „Petre Deselnicu“. Duminică, de la ora 18.00 se vor înfrunta Universitatea Cluj și Dinamo, acestea jucând pe terenul „Zoltan Crișan“.

„Tunurile“, spre Dinamo

Managerul clubului Viitorul Știința Craiova, Marian Calafeteanu, a salutat victoria cu Universitatea Cluj și este convins că jucătorii săi vor avea o evoluție bună și în fața dinamoviștilor. „A fost o victorie muncită în fața unei echipe foarte bune. Băieții au dovedit că au valoare și au câștigat încă o dată la loviturile de departajare. Acum trebuie să nu pierdem cu Dinamo și avem șanse să jucăm finala mare a Campionatului Național“, a precizat Marian Calafeteanu, pentru GdS.
Din grupa 1, care se desfăşoară la Timişoara, fac parte echipele: ACS Poli Timişoara, Banatul Timişoara şi Academia „Gheorghe Hagi“.
Formația care va termina pe primul loc se va califica în finala mare a Campionatului Național, unde va juca împotriva câștigătoarei grupei 1. Cluburile care vor încheia turneele pe locul secund vor susține finala mică a competiției.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS