7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalistele de la SCM încep anul în forţă

Handbalistele de la SCM încep anul în forţă

Echipa feminină de handbal SCM Craiova va disputa primul meci oficial din 2014 săptămâna aceasta. Jucătoarele pregătite de Carmen Amariei vor întâlni, duminică, în deplasare, vicecampioana HCM Baia Mare, de la ora 15.00 (Digisport). Partida este una restantă din etapa a noua din Liga Naţională. Ar fi trebuit să se dispute în luna noiembrie, dar a fost amânată la cererea echipei maramureşene, care în acea perioadă era angrenată în Liga Campionilor.
Echipa HCM Baia Mare este liderul campionatului, având 21 de puncte, la fel ca şi ocupanta locului doi, Corona Braşov, formaţie pregătită de craioveanul Bogdan Burcea, în timp ce SCM Craiova ocupă locul opt, cu nouă puncte. Cele trei victorii au fost obţinute în ultimele trei partide oficiale disputate în 2013, cu Neptun Constanţa, HCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Ploieşti. Ultimul meci oficial susţinut de SCM a avut loc pe 9 noiembrie, apoi campionatul s-a întrerupt pentru că România a participat la Campionatul Mondial din Serbia.
Deşi este pauză competiţională, elevele lui Carmen Amariei au participat înainte de Crăciun la un turneu amical la Cluj-Napoca. Ele au susţinut trei partide în grupă. În primul meci, Alexandra Gogoriţă şi colegele sale au câştigat meciul cu naţionala U20 a României, cu scorul de 32-31, apoi oltencele au fost învinse de echipa gazdă, „U“ Jolidon Cluj, cu scorul de 28-23. În ultimul meci, Craiova a întâlnit HC Zalău, partida încheindu-se la egalitate, 28-28, după ce SCM a avut cinci goluri avans în repriza secundă.
La turneul din Ardeal, pentru echipa din Bănie au jucat două sportive de la Şcoala Generală nr. 181 Bucureşti, un portar şi Alexandra Gavrilă, care evoluează pe postul de centru. Gavrilă, componentă a naţionalei de tineret a României, a fost transferată la SCM Craiova, sub formă de împrumut pentru o perioadă scurtă, mai precis până ce echipa sa, care evoluează în Divizia A, va reîncepe meciurile oficiale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS