21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPugilişti din toată ţara, în ring la Şimnic

Pugilişti din toată ţara, în ring la Şimnic

Clubul craiovean de box CFR Marfă IRLU, în colaborare cu primăria comunei doljene Şimnic, au organizat, recent, la Şcoala Leşile, o gală de box, la care au participat 90 de sportivi de la 16 cluburi din ţară. Cele 35 de meciuri s-au desfăşurat pe ringul amenajat în curtea şcolii, în prezenţa unei audienţe numeroase, alcătuită în mare parte din elevi. Gala s-a desfăşurat în parteneriat cu Box Club Şimnic, iar doi dintre reprezentanţii acestui club antrenat de Alin Sârba au disputat finale. Astfel, Andrei Miclea s-a impus la categoria 32 kg, iar Constantin Chiriţă a ocupat locul doi la categoria 70 kg. De la CFR Marfă IRLU, singurul din Craiova care a participat la „Cupa Şimnicului“, au urcat pe podium sportivii: Antonio Banderas Băloi, Mihnea Brozban, Alexandru Badea, Marius Mitrică, Gabriel Dinu, Mihai Anghel, Alexandru Frumosu, Eduard Tudoran, Darius Stănică, Eduard Barbu, Giani Dincă şi Alin Bâldescu. Antrenorii de la CFR, Marcel Sârba şi Ion Dragomir, consideră că gala a fost reuşită pentru prima ediţie. „Toţi antrenorii din ţară au plecat mulţumiţi, la unele categorii au fost sportivi care au boxat în finale de campionat naţional. Am avut şi spectatori, elevi, rude şi părinţi ai sportivilor. S-a boxat la toate categoriile de vârstă, a fost chiar şi un meci de fete, Dora Mustăţea de la noi a învins-o pe Nicoleta Lazăr de la Severin. A ieşit frumos şi datorită susţinerii unor oameni precum primarul comunei Şimnic, lui Fănel Trandafir – preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box, care a plătit medicul şi salvarea, unui fost pugilist, care a cazat arbitrii şi a organizat o masă festivă, şi domnului Mătuşa, preşedintelui de onoare al clubului nostru. În plus, Direcţia de Sport şi Tineret ne-a oferit medalii şi diplome pentru sportivii finalişti“, a explicat antrenorul Marcel Sârba. Împreună cu Sârba şi Dragomir, de pregătirea pugiliştilor craioveni se mai ocupă şi Marin Ştefanovici. Arbitrajul a fost asigurat de arbitri din Cluj, iar delegat general a fost Marin Bălan. Clubul craiovean, cu o istorie de peste 60 de ani şi rezultate notabile, traversează o perioadă de incertitudine, cauzată de privatizarea firmei CFR Marfă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS