Divizionara C FC Caracal a debutat în forţă în amicale, vineri, la prânz, la baza sportivă de la Deveselu, câştigând detaşat, scor 7-0 (5-0), confruntarea cu Recolta Stoicăneşti (locul 3 în Liga a IV-a Olt). Golurile echipei antrenate de Iordan Eftimie au fost semnate de Bocănete (2), Florica, Ionuţ Mitroi, Ciobanu, Trifu şi Rada. Staff-ul tehnic caracalean a folosit în acest duel două formaţii distincte, câte una pentru fiecare repriză. În primele 45 de minute, Iordan Eftimie a mizat pe următorul „unsprezece“: Pârvu – Cârnu, Ciobanu, David, Stan – Stancu, Bălşanu, Necşulescu, I. Mitroi – Florica, Bocănete. În partea secundă, FC Caracal a arătat astfel: Mogoşanu – Căpăţână, Al. Mitroi, Tudor, Preda – D. Popa, Rada, Rioşanu, M. Alexandru – Trifu, Buciuman.
Tehnicianul Iordan Eftimie a testat în acest amical patru jucători sub 21 de ani – Florin Stancu, Alin Popa, Adrian Bălşanu şi Radu Necşulescu -, o decizie în privinţa lor urmând să fie luată zilele următoare. „Nu m-a interesat rezultatul, ci să-i văd pe băieţi la lucru, în special pe cei patru. Bălşanu şi Necşulescu sunt slătineni şi au jucat la o echipă din Arad, Popa vine de la Farul Constanţa, iar pe Stancu l-am adus eu de la Piteşti, a fost crescut de Şcoala de Fotbal «Nicolae Dobrin». Mi-am făcut o idee despre ei, dar trebuie să-i mai văd şi în alte jocuri“, a declarat Iordan Eftimie, pentru GdS.
Următorul test pentru FC Caracal va avea loc miercuri, de la ora 12.00, tot la Deveselu, adversară fiindu-i tot o divizionară D din Olt, Oltul Drăgăneşti (locul șapte).
FC Caracal a zdrobit Stoicăneştiul
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei