19.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportGrigorie: Putem învinge liderul!

Grigorie: Putem învinge liderul!

Preşedintele formaţiei CS Apa Craiova, Dorel Grigorie, a afirmat ieri că, după prestaţia bună de vineri, cu CSM Lugoj, se aşteaptă ca trupa pregătită de Ionel Luţă să facă o partidă mare şi contra liderului Flacăra Făget, în meciul programat sâmbătă, de la ora 14.00, pe stadionul „Extensiv“. „Am avut o evoluţie bună la Lugoj, iar punctul obţinut este foarte important, pentru că l-am câştigat în compania unei contracandidate la retrogradare. Sunt convins că am fi obţinut mai mult dacă am fi putut folosi la mijlocul terenului linia formată din Stăncuţa, Trăistaru, Răduţ şi Niţă. În campionatul acesta nu am avut niciodată tot lotul valid. Răduţ şi Trăistaru sunt pe ultima sută cu recuperarea, dar sunt în urmă cu pregătirea fizică, nu cred că rezistă mai mult de 20 de minute pe teren. Sperăm să-i avem la capacitate maximă cât mai curând, pentru că sunt jucători importanţi pentru noi“, a spus conducătorul grupării craiovene, pentru GdS. „Ne aşteaptă un meci foarte dificil sâmbătă, cu liderul seriei, Flacăra Făget, dar am studiat adversarul şi cred că putem contabiliza toate cele trei puncte. Au un lot valoros, au trei argentinieni foarte buni, e o echipă care primeşte gol foarte greu, şi asta o spune golaverajul pe care îl au, 7-2. Au şi puncte slabe, de care noi vrem şi trebuie să profităm. Putem bate liderul! Suntem optimişti, pentru că jocul nostru a început să se «lege» şi băieţii sunt dornici să câştige tot până la final, şi acest lucru ne e la îndemână, pentru că şi cu Făgetul, şi cu Jiul Rovinari jucăm pe teren propriu. Şi eu cred că putem încheia turul cu 11 puncte, ceea ce ne-ar apropia de formaţiile de la mijlocul clasamentului, iar din retur va fi altceva. O să întărim lotul şi cu o pregătire de iarnă foarte bună o să arătăm altfel în partea a doua a campionatului“, a punctat Dorel Grigorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS