12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia, catastrofală cu Oradea

Energia, catastrofală cu Oradea

Energia Rovinari – CSM Oradea 69-95
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 750
Energia: Gliga (9), Kabengele (4), Bratoloveanu, Deconescu, Darby (19), Oluic, Steffel (9), Mocanu (3), Fields (10), Nikolic (13), Guţoaia, Alionescu (2). Antrenor: Slobodan Nikolic.
CSM Oradea: Pascu, Ştefan (5), Lupusavei (11), Maric (18), Paşca, Pesic (17), Topchov (16), Hora, Navickas (17), Andrei, Lazăr (8), Markovic (3). Antrenor: Cristian Achim.
Arbitri: Laurenţiu Grigoraş, Fabiana Niţu, Vlad Potra

După victoria frumoasă de la Cluj, Energia Rovinari şi-a dat în petic acasă, cu CSM Oradea, scor 69-95 (20-20, 14-24, 7-22, 28-29), joc din etapa a X-a a Diviziei A de baschet masculin

Cu excepţia primului sfert, unul echilibrat, evoluţia baschetbaliştilor gorjeni a fost execrabilă. Fostul gorjean Silviu Lupusavei a dat recital din spatele semicercului, încheind cu un procentaj de 100% (3/3), fiind aplaudat de publicul din Târgu Jiu atât la început, cât şi la final. „Ne aşteptam să fie mult mai greu. Aici m-am simţit bine şi am avut avantajul acesta, de asta mi-au intrat toate loviturile. Energia a avut o zi proastă. Au avut ceva presiune pe ei după victoria de la Cluj şi cred că aici s-a făcut diferenţa“, a declarat Lupusavei.
CSM Oradea a fost superioară la toate capitolele, conducând şi la 33 de puncte la Târgu Jiu. „Mă bucur că am câştigat acest meci. E prima mea victorie în sala asta. Am învins aici, unde este un public minunat şi o echipă bună. Cred că am fost superiori la toate capitolele. Noi am jucat foarte bine. Nu ştiu dacă astăzi ar fi putut câştiga cineva împotriva noastră. Energia este o echipă bună şi are mari şanse la play-off în continuare“, a declarat tehnicianul oaspeţilor, Cristian Achim.

Nikolic: Ne cerem scuze

Sârbul de pe banca gorjenilor, Slobodan Nikolic, l-a preferat pe Oluic în locul lui Gilles, iar pivotul a avut 0 puncte şi 0 eficienţă. Nikolic crede însă că şi-a făcut treaba: „Ne cerem scuze fanilor. Am pregătit apărarea, dar ce s-a jucat a fost o catastrofă. Problemele au început în sfertul trei. Atunci s-au dus la 14 puncte, jucătorii s-au speriat că pot pierde meciul şi Oradea s-a distanţat foarte uşor la 20 de puncte.
După meciul de la Sibiu, acesta a fost unul dintre cele mai proaste pe care le-am avut. Ne-am pierdut concentrarea. Nu-l înţeleg pe Steffel, a jucat foarte moale. Oluic a fost convocat pentru a-l marca pe Pesic şi şi-a făcut treaba, mai ales în primele 20 de minute. Alţi jucători au greşit. Toată lumea a pierdut meciul. Niciodată nu o să spun că e doar vina jucătorilor“, a afirmat Nikolic. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS