19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGăzarii, după puncte în Bucureşti

Găzarii, după puncte în Bucureşti

Venirea lui Marian Bondrea la Severin a însemnat revirimentul pentru Gaz Metan, formaţia olteană cunoscând două victorii, cu Mureşul Deva şi FC Argeş, rezultate în urma cărora s-a reaşternut liniştea. Oficialii severineni sunt însă conştienţi că jucătorii au nevoie de continuitate în rezultate, de aceea îi atenţionează că trebuie să aibă o evoluţie bună şi în partida de sâmbătă, de la Bucureşti, cu Juventus, programată de la ora 11.00, în ultima confruntare a turului de campionat. „Am avut evoluţii bune şi rezultate pe măsură de când a venit Marian Bondrea, dar cu Juventus va fi un meci greu. Spun asta pentru că ei ocupă penultimul loc în clasament şi un rezultat negativ i-ar afunda şi mai rău, deci vor lupta cu multă ambiţie şi determinare. Băieţii ştiu însă toate aceste aspecte, s-au pregătit bine şi sunt hotărâţi să facă o nouă partidă bună. Să sperăm că vom câştiga, pentru că am putea face un salt mare în clasament dacă ne ajută şi celelalte rezultate, dar nu ar fi rău nici să obţinem un punct“, a afirmat Marian Zaharia, directorul sportiv al găzarilor.
Staff-ul tehnic al Gaz Metan Severin nu va putea conta în partida din Capitală pe căpitanul Milan Mitic (suspendat) şi pe Alin Biţiş (accidentat), dar îl va putea folosi pe Alin Vigariu, care şi-a ispăşit etapa de suspendare în confruntarea cu FC Argeş. Altfel, atacantul Laurenţiu Boroiban nu a făcut deplasarea la Bucureşti din motive personale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU