17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportIonescu a câştigat Crosul Loteriei

Ionescu a câştigat Crosul Loteriei

Atletul Marius Ionescu, legitimat la CSM Craiova, s-a impus în cursa seniorilor din cadrul Crosului Loteriei Române, desfăşurat duminică la Bucureşti, pe distanţa de 4.700 de metri, în zona Casei Poporului. „Piciu“ a plecat acasă cu suma de 6.000 de lei, după ce anul trecut câştigase un autoturism. „Sunt bucuros pentru că nu mai alergasem de ceva vreme şi nu eram sigur că voi câştiga. Până la urmă am reuşit să mă impun“, a spus ieri atletul craiovean, care în luna august a obţinut la Campionatul Mondial de atletism de la Daegu locul 13 în proba de maraton, iar timpul înregistrat, două ore, 15 minute şi 32 de secunde, i-a asigurat calificarea la cea mai importantă competiţie sportivă, Jocurile Olimpice de la Londra de anul viitor. Elevul lui Cătălin Geapana va pleca în perioada următoare în Anglia să se pregătească, aşa cum a făcut-o şi anul trecut, şi acum doi ani. Alţi craioveni medaliaţi anul acesta la Crosul Loteriei Române au fost Luminiţa Achim (CS Universitatea Craiova – LPS „Petrache Trişcu“) – locul doi la junioare şi Andrei Cruceru (LPS „Petrache Trişcu“) – locul doi la juniori, nelegitimaţi. Ambii sportivi sunt antrenaţi de Adrian Tudor. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS