20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMutu, vedetă la Cesena

Mutu, vedetă la Cesena

Căpitanul României a fost prezentat oficial de Cesena, echipă pentru care va evolua în următoarele două sezoane

Atacantul român Adrian Mutu a fost prezentat oficial la noua sa echipă, Cesena, acesta declarând că se bucură foarte mult pentru alegerea făcută. Internaţionalul nostru a vorbit şi de perioada petrecută la Fiorentina, declarând că suporterii toscani îi vor rămâne pentru totdeauna în suflet. „Sunt fericit să fiu aici, la Cesena. Cu ceva timp în urmă l-am cunoscut pe preşedinte (Igor Campedelli – n.r.), o persoană ambiţioasă şi cu idei clare. Obiectivul nostru este să confirmăm ceea ce echipa a făcut în sezonul trecut. Mental, sunt pregătit. Am jucat şapte ani în Liga Campionilor, am câştigat titluri, nu am nici o problemă. Eram la un club mare, Fiorentina, şi nimeni nu m-a obligat să plec. Cesena m-a dorit cu ardoare şi am decis să vin aici. Nu sunt bătrân, dar am ceva experienţă. Am făcut multe erori, dar acum m-am schimbat“, a spus Mutu (32 de ani), conform Mediafax. „La Fiorentina au fost cinci ani superbi, am jucat în Liga Campionilor, am crescut mult şi sunt convins că în viitor se vor întări. Suporterilor Fiorentinei le spun că au fost cinci ani de neuitat. M-au susţinut în teren, chiar şi atunci când am avut probleme. Îi voi susţine în continuare. Vor rămâne mereu în inima mea. Îmi pare rău că am plecat, dar într-o zi mă voi întoarce. Cu Gilardino m-am cunoscut în urmă cu opt ani, am jucat mult timp împreună, este un om şi un fotbalist fantastic. De clubul Fiorentina nu m-am despărţit în condiţii bune, dar trebuie să le mulţumesc oamenilor de acolo şi în mod special lui Andrea Della Valle. Urez succes echipei în continuare, dar mai ales suporterilor de acolo. De multe ori am jucat mai mult pentru ei decât pentru echipă“, a spus Mutu.

Entuziasm
în cadrul conducerii

Preşedintele Cesenei, Igor Campedelli, a declarat la conferinţa de presă că a văzut în atitudinea lui Mutu că va fi un jucător important pentru echipă: „Am văzut în privirea lui Adrian că va fi un om important, care ne va ajuta tinerii jucători să crească, folosindu-se de carismă şi experienţa acumulată“.
Directorul sportiv Rino Foschi, omul care a avut o contribuţie mare la primul transfer al lui Adrian Mutu în Italia, a afirmat că Cesena a făcut cea mai bună tranzacţie din istoria clubului. „Eu am fost cel care am mers la Bucureşti să îl aduc pe Mutu, pe vremea când juca la Dinamo. Împreună cu agentul Becali am reuşit atunci să facem un transfer foarte bun şi să îl aducem la Inter. Adrian este un băiat extraordinar şi un jucător foarte serios. Singura lui problemă, de-a lungul carierei, a fost că uneori şi-a ales greşit anturajul. Ştim problemele lui din trecut, însă Mutu nu poate fi caracterizat după asta. Suntem convinşi că este un om cu capul pe umeri. Dacă
şi-ar folosi numai 60% din capacitate, tot am putea spune despre Cesena că a făcut cea mai tare afacere din ultimii 50 de ani. Garantat!“, a declarat Rino Foschi în presa italiană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS