18.3 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportBătute de Rapid după un meci cu cântec

Bătute de Rapid după un meci cu cântec

Rapid Bucureşti – SCM-CSS Craiova 72-67 (19-15, 15-21, 12-16, 26-15)
Sala „Rapid“, spectatori: 50.
Rapid: Pavel (11 puncte), Perţa (17), Diaconu (14), Cl. Ene (15), A. Ionescu (8). A mai intrat: Nicolaescu (7). Antrenor: Dan Militaru.
SCM-CSS: Simionca (10 puncte), Şipoş (12), Matthews (19), Tarţa (7), A. Ştefan (19), Lungu. Antrenor: Liviu Manea.
Au arbitrat: Alexandru Stamate, Alina Pojarnicu.

Baschetbalistele de la SCM-CSS Craiova au fost învinse de două ori în cinci zile de formaţia Rapid Bucureşti şi vor juca în turul următor pentru locurile 7-8

Proverbul „Buturuga mică răstoarnă carul mare“ poate caracteriza confruntarea dintre echipele de baschet SCM-CSS Craiova şi Rapid Bucureşti, din cadrul play-off-ului Diviziei A. Formaţia bucureşteană pornea outsider în disputa cu SCM-CSS, care a ratat pe puţin calificarea în semifinalele campionatului, dar Flori Diaconu şi colegele sale au produs surpriza.  Bucureştencele au câştigat ambele dispute cu SCM-CSS Craiova şi vor lupta pentru locurile 5-6, o performanţă bună pentru ele, în timp ce elevele lui Liviu Manea vor întâlni pentru locurile 7-8 învinsa din partida BC Teleorman Alexandria – Olimpia Bucureşti.
Rapidistele, care pierduseră toate meciurile anterioare disputate în compania echipei din Bănie, au produs primul şoc vinerea trecută, când s-au impus, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“, cu scorul de 83-71.
Oltencele au promis revanşa, dar marţi seară, în Capitală, au pierdut şi meciul al doilea la cinci puncte diferenţă, scor 72-67 (19-15, 15-21, 12-16, 26-15). Cu un minut şi jumătate înainte de finalul partidei, SCM-CSS Craiova conducea cu 67-65, apoi nu a mai marcat nici un punct, în timp ce gazdele au marcat cinci puncte consecutive.

Manea: Niciodată
nu am văzut un asemenea arbitraj

Antrenorul craiovencelor, Liviu Manea, susţine că jucătoarele sale au făcut un meci bun, dar că au avut de suferit din cauza manierei de arbitraj. „A fost un meci special din toate punctele de vedere. Pentru noi pentru că eram mobilizaţi să reparăm eşecul din primul meci, lucru pe care l-am şi reuşit până spre finalul jocului, chiar dacă am avut parte de o manieră cel puţin ciudată de arbitraj, iar finalul a fost halucinant. Un arbitraj despre care mă limitez să spun că a fost slab, pentru a nu risca o amendă. Nu am ce să le reproşez fetelor, care şi-au dorit foarte mult victoria. Rămâne să văd dacă observatorul jocului va menţiona ceea ce s-a întâmplat pe teren. Niciodată nu mi s-a întâmplat să văd un asemenea arbitraj“.
Echipa olteană mai are de disputat în acest sezon două sau trei meciuri, contând pentru locurile 7-8. Anca Sipoş şi colegele sale vor întâlni învinsa din disputa BC Teleorman Alexandria – Olimpia Bucureşti. După primele două jocuri, cele două echipe se află la egalitate, iar meciul decisiv este programat mâine la Alexandria. Craiova va susţine partidele în 11, 14 şi 17 aprilie. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS