29.5 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbaliştii au încheiat anul victorioşi

Handbaliştii au încheiat anul victorioşi

Handbaliştii de la CS Universitatea Craiova s-au impus fără probleme sâmbătă, pe teren propriu, în faţa celor de la Romvag Caracal, scor 38-24 (19-10), în ultima etapă din acest an a Diviziei A, seria D.
Cu un plus de experienţă faţă de componenţii echipei din Caracal, jucătorii craioveni, pregătiţi de Paul Stuparu şi Cătălin Popescu, au dominat partida din primul până în ultimul minut. Cu toate acestea, antrenorul Stuparu a spus că diferenţa de scor putea fi mai mare, dar că elevii său au preferat să joace la spectacol în partea a doua. Cei mai buni marcatori ai formaţiei din Bănie au fost Arsene şi Mincan, fiecare reuşind câte şapte goluri.
Pentru CS Universitatea au mai jucat: Păun, Trancă, Iordăchiţă (portari), Cordescu (1), Mărginean (3), Dodon (1), Pascu (1), Pavel (5), Tîrnă (4), Rouă (1), Bîrlogeanu (3) şi Şerban (5). Craiovenii încheie anul pe locul trei în seria D, cu 22 de puncte, în spatele formaţiilor HC Arad (27p) şi HC Delignit Mehedinţi (23p). Romvag Caracal, o echipă aflată în reconstrucţie, este pe poziţia a patra, cu 15 puncte. Campionatul se va relua pe 7 februarie 2009, cu turul II.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS