7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportŞtiinţa, intangibilă

Ştiinţa, intangibilă

Greşeala arbitrului asistent, care nu a semnalizat un ofsaid evident la faza din care FC Vaslui a egalat, a privat Universitatea de trei puncte importante în partida de vineri, din fieful lui Porumboiu. Mai mult, oltenii au ratat şansa de a termina turul pe podium şi au pus tunurile pe arbitrajele potrivnice din tur. „La golul Vasluiului a fost ofsaid şi nu e pentru prima oară când ni se întâmplă să luăm un astfel de gol. Aşa a fost şi cu Otopeniul. Din cauza arbitrilor am pierdut patru puncte importante“, a afirmat Nicolo Napoli. Antrenorul Ştiinţei a fost completat de managerul general al echipei, Ilie Balaci. „Trebuia să câştigăm pentru că am primit gol în prelungiri. Consider că poziţia lui Burdujan a fost în afara jocului. Din păcate, arbitrul a greşit când ne frigea buza mai tare. Ar trebui să fim însă supăraţi şi pe noi înşine, pentru că la 1-0 am avut o ocazie mare, dar vârful nostru a dat pe lângă minge. Ne pare rău că am pierdut locul trei“, a spus Balaci. La rândul său, finanţatorul Universităţii l-a acuzat pe asistentul Marchiş de rea-credinţă, considerând că arbitrii au făcut ca echipa să piardă şapte-opt puncte în acest tur. Totuşi, Mititelu susţine că Ştiinţa este în grafic în ceea ce priveşte obiectivul, un loc în cupele europene.
Dacă formaţia din Bănie se poate considera o victimă a arbitrajelor, când vine vorba de transferuri, aceasta este de neatins, după cum reiese din declaraţiile patronului, care susţine că, până în vara anului 2010, nici un jucător de bază nu va părăsi echipa. Afirmaţia sa vine după ce Prepeliţă a apărut pe lista de achiziţii a Stelei, Gigi Becali fiind dispus să ofere două milioane de euro pentru mijlocaşul Universităţii. „Nu ştiu nimic despre acest lucru şi nici nu mă interesează altă echipă în afară de Universitatea. Sunt sub contract cu Ştiinţa şi nu vreau decât să joc cât mai bine, să ne atingem obiectivul propus“ a fost răspunsul lui Prepeliţă. „În următorii trei ani vrem să o comitem, să luăm titlul. De aceea, Costea, Prepeliţă şi ceilalţi jucători de bază sunt netransferabili“, a precizat Mititelu.
Şapte alb-albaştri vor încheia anul la echipele naţionale. După ce turneele din Oman şi Liban au fost anulate, Piţurcă şi Săndoi au decis să convoace jucătorii din campionatul intern pentru o săptămână de pregătire centralizată la Mogoşoaia. Reunirea este programată astăzi, selecţionata A urmând să o întâlnească miercuri pe cea de tineret, pentru ca vineri tricolorii mari să joace cu Steaua, iar cei mici, cu Dinamo. Săndoi a apelat la Lung junior, Bărboianu, Barbu şi Gîngioveanu, deveniţi deja oameni de bază la tineret, în timp ce la prima reprezentativă de la Ştiinţa au fost chemaţi Găman, Dănănae şi Prepeliţă, Piţurcă dorind să vadă la lucru şi alţi jucători.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

22 COMENTARII