7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVictor Piţurcă ţine cu Pandurii

Victor Piţurcă ţine cu Pandurii

Selecţionerul naţionalei, care va fi prezent astăzi în Trivale, afirmă că, în disputa Universitatea vs. Pandurii din optimile Cupei, va fi suporterul echipei actuale a fiului său.

– Aţi jucat atât la Universitatea, cât şi la Pandurii, iar acum Alex evoluează la echipa din Târgu Jiu. Cu cine ţineţi în meciul de mâine (astăzi – n.r.) de la Piteşti?
– Trebuie să fiu sincer, ţin cu echipa băiatului meu, Pandurii Târgu Jiu. E normal, nu? Ar trebui să mint spunându-vă că în acest meci aş ţine cu Universitatea.
– Conform clasamentului campionatului, Ştiinţa este favorită…
– Bineînţeles, Craiova pare favorită, acum este pe podiumul Ligii I. Dintotdeauna însă Cupa a fost competiţia în care s-au întâmplat multe surprize. Chiar şi atunci când o echipă din Liga I joacă împotriva uneia din liga secundă, nu poţi fi foarte sigur că formaţia din eşalonul superior va fi învingătoare. Într-un fel, Cupa are un farmec aparte şi din această cauză, a surprizelor. Şi asta nu numai în România, ci în toate ţările. Surprize în Cupă, adică eliminarea unor echipe titrate de aşa-zisele „buturugi mici“, s-au petrecut şi la case mari, Barcelona, Real Madrid ş.a.
– Am înţeles că ţineţi cu echipa lui Alex, dar ce pronostic oferiţi la Universitatea vs. Pandurii?
– Este o partidă de Cupă deschisă oricărui rezultat.

Voi fi pe „Ion Oblemenco“ la derbiul Universitatea – Steaua

– Veniţi la acest derbi oltenesc al Cupei?
– Da, vreau să vin la Piteşti, să urmăresc „live“ această dispută oltenească.
– Ziceaţi că veţi ajunge şi pe „Ion Oblemenco“ la un meci al Ştiinţei…
– Nu cred că pot veni la partida cu Rapid din această sâmbătă. După toate probabilităţile, voi ajunge la derbiul Universităţii cu Steaua, cel din etapa a 16-a.
– Pentru acest sezon fotbalistic, Universitatea are ca obiectiv accederea în cupele europene, iar Pandurii – salvarea de la retrogradare. Sunt obiective realizabile?
– Cred că da. Pentru Craiova va fi totuşi foarte greu să se califice în acest sezon, dar nu imposibil. Universitatea are lot valoros, dar jucătorii nu au încă mare experienţă competiţională. De aceea zic că în sezonul următor se va califica pentru cupele europene, dar, repet, nu exclud nici varianta ca acest obiectiv să se realizeze acum. Dacă oltenii Craiovei vor juca aşa cum au făcut-o în perioada asta, atunci cred că Universitatea va evolua în 2009 în cupele europene. Sper să reuşească. Pandurii? Este o echipă de Liga I, au lot valoros, iar Sorin Cîrţu este un antrenor valoros. Cu alte cuvinte, sunt convins că vor rămâne în prima ligă.

Alex rămâne la Târgu Jiu

– Pe cine veţi convoca de la Universitatea pentru amicalul cu Georgia de săptămâna viitoare?
– Nu pot face acum nominalizările, mai este etapa de campionat din acest weekend. Oricum, voi convoca de la Craiova câţiva jucători, aşa cum am făcut-o şi pentru meciul oficial cu Franţa.
– Pentru turneul din Oman aţi selecţionat şase jucători de la Universitatea!
– Asta nu înseamnă că vor merge toţi şase în turneu; până la ora plecării voi decide lotul cu care naţionala României va participa la turneul din Oman din decembrie. Am stabilit un lot lărgit, de vreo 45 de jucători, printre care şi cei şase de la Craiova, urmând să stabilesc la momentul potrivit cu cine voi aborda acest test din Oman.
– Pleacă la iarnă Alex Piţurcă de la Pandurii? Unde?
– Alex pleacă la… Pandurii, unde să plece?! Deocamdată, rămâne la echipa din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII