18.3 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportGăman nu are garantat locul de titular

Găman nu are garantat locul de titular

Dacă atacantul Mihai Costea nu a mai fost lăsat de Universitatea Craiova la CSM Râmnicu Vâlcea pentru că nu era folosit de antrenorul Nicola Ilievski, celălalt jucător împrumutat de la Ştiinţa, Irinel Găman, a rămas în Zăvoi, însă nimeni nu-i poate garanta un loc de titular.
„Din punctul nostru de vedere, Găman se va pregăti normal, alături de ceilalţi fotbalişti şi, când va fi pregătit şi îi va veni rândul, va juca. Nu-i putem garanta că va fi titular. Sunt fotbalişti ca Sergiu Popescu, de exemplu, care au prins toată pregătirea de vară, ambele cantonamente, şi nu au bifat nici măcar un minut până acum“, a spus directorul general al vâlcenilor, Florin Verigeanu. Pe ultima sută de metri, gruparea din Zăvoi încearcă să mai facă un transfer. În această săptămână era aşteptat la CSM un atacant spaniol, care a evoluat ultima dată în Liga a III-a din Anglia, dar el nu mai ajuns la Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU