20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRaikkonen, bucuros că a terminat cursa în Franţa

Raikkonen, bucuros că a terminat cursa în Franţa

Chiar dacă au trecut câteva zile de la MP din Hexagon, pilotul finlandez de la Ferrari este extrem de bucuros că a reuşit să depăşească problemele tehnice şi să termine cursa pe locul secund.

Marele Premiu din Franţa, desfăşurat duminică, şi-a pus serios amprenta asupra lui Kimi Raikkonen, care, în ciuda problemelor întâmpinate la motor, a reuşit să termine cursa din Hexagon al doilea, după colegul său de la Ferrari, Felipe Massa. „Nu ştiu dacă trebuie să fiu dezamăgit sau bucuros după ce s-a întâmplat duminică după-amiază în MP al Franţei. Imediat după cursă am fost dezamăgit, dar acum trebuie să spun că sunt mulţumit de rezultat. A fost cel de-al 200-lea pole position pentru Ferrari şi sunt mândru că am reuşit asta, intrând astfel în bogata istorie a acestei echipe minunate, la fel ca şi anul trecut, când am semnat cel de-al 200-lea succes. Victoria a fost aproape, dar, din păcate, a fost o primă parte bună, iar a doua a devenit un coşmar. Am luat un start bun şi am reuşit să mă distanţez de Felipe. Apoi, la mijlocul cursei, am remarcat că performanţele motorului au scăzut şi am văzut că ţeava de evacuare de pe partea dreaptă lipsea. Vedeam în retrovizor piesa mişcându-se. Din acel moment m-am îngrijorat, mă gândeam că nu voi termina cursa. Pe parcursul ultimelor tururi, maşina părea să se oprească, astfel că sunt bucuros că am terminat al doilea“, a explicat Raikkonen.

„Niciodată să nu te dai bătut!“

Kimi Raikkonen a recunoscut că s-a bucurat enorm atunci când a trecut linia de sosire la „Magny-Cours“, afirmând că mai sunt destule curse în care să se revanşeze faţă de echipa Ferrari şi suporterii săi. Finlandezul a vorbit şi despre următoarea etapă, care va avea loc la Silverstone, unde consideră că poate „culege“ puncte importante. „Trebuie să recunosc că n-am mai fost niciodată atât de bucuros când am văzut steagul în pătrăţele. Încă o dată am demonstrat că niciodată nu trebuie să te dai bătut. Trebuie să privim partea plină a paharului. Echipa a făcut o treabă excelentă şi eu am câştigat opt puncte, chiar dacă am avut o problemă care ar fi putut duce la abandon. Iar acum sunt mai aproape de liderul de la general decât eram după cursa din Canada. Este un campionat dificil, cu patru piloţi foarte apropiaţi. Încă n-am ajuns la jumătatea sezonului şi mai sunt o mulţime de puncte puse în joc. Anul trecut eram, în acest moment, cu 20 de puncte în spate!“, a spus pilotul Ferrari. „Ne aşteptăm să fim foarte competitivi la Silverstone. În această săptămână toate echipele vor testa acolo înainte de MP al Marii Britanii. Eu voi pilota mâine (astăzi – n.r.), după două zile făcute de Felipe Massa. Îmi place circuitul şi am amintiri plăcute de aici. E plăcut să vii aici având la dispoziţie o maşină care poate lupta pentru victorie“, a completat Raikkonen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS