18.4 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportArabii au şanse mici să preia cormoranii

Arabii au şanse mici să preia cormoranii

Presa britanică a anunţat că arabii de la Dubai International Capital au şanse mici să preia clubul Liverpool, după ce patronii americani ai grupării din Premier League s-au răzgândit în privinţa cedării a 49% din acţiunile pe care le deţin la formaţia „cormoranilor“. Luni seară, unul dintre cei doi coproprietari ai „clubului Liverpool, Tom Hicks, a comunicat că a întrerupt negocierile cu DIC. Arabii anunţaseră înainte că negocierile dintre companie şi Hicks sunt avansate în privinţa achiziţionării unei părţi din clubul englez. Coproprietarul lui Liverpool a precizat că nu a mai continuat discuţiile şi că vrea, împreună cu mai mulţi colaboratori ai săi, să găsească alte opţiuni în privinţa aducerii unui nou investitor în club.

Celălalt om de afaceri care deţine 50% din club, George Gillett, s-a înţeles în principiu să-şi vândă 49 de procente, potrivit presei din Anglia, iar 1% îl va vinde către Hicks.

„DIC şi-a arătat interesul faţă de investirea unei sume care să fie administrată de un comitet, dar acest lucru nu este unul bun pentru firma proprietară, Kop Football Holdings Limited, sau pentru suporterii echipei“, a precizat Hicks.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS