19.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportAntrenorii din Premier League trăiesc periculos

Antrenorii din Premier League trăiesc periculos


Soarta tehnicienilor echipelor Liverpool, Newcastle şi Chelsea depinde de toanele patronilor sau ale propriilor jucători.

 

 

 

Antrenorii din Premier League nu au viaţă uşoară, patronii cluburilor la care activează, suporterii şi chiar propriii elevi nesfiindu-se să-şi dea cu părerea în privinţa problemelor tactice şi a obiectivelor care trebuie îndeplinite. La cluburile mari, cum sunt Liverpool, Chelsea sau Newcastle, presiunea la care sunt supuşi antrenorii este şi mai mare, diriguitorii aşteptându-se ca investiţiile mari pe care le fac să fie urmate cât mai repede de performanţe notabile.

Un bun exemplu este cel al tehnicianului lui Liverpool, Rafael Benitez, care a fost ameninţat, în ultima perioadă, cu demiterea. Potrivit presei britanice, soarta antrenorului iberic nu mai este aşa dramatică, el urmând să poarte, în cursul acestei săptămâni, discuţii în legătură cu prelungirea contractului său cu „cormoranii“ până în 2012, după ce s-a împăcat cu unul dintre proprietarii grupării, americanul Tom Hicks. Actualul contract al spaniolului Benitez expiră în 2010, iar în ultimele luni a fost în pericol să fie reziliat din cauza rezultatelor echipei. „Eu mai am un an şi jumătate din contract, dar am încredere că sezonul viitor va fi mai uşor şi că situaţia se va schimba. Lucrurile evoluează aşa cum trebuie, sunt pe drumul cel bun, dar acum mă gândesc numai la Liverpool şi la câştigarea de titluri. Lumea mă întreabă de ce vreau să rămân, iau eu spun că ştiu că jocul poate să fie şi mai bun. Liverpool este unul dintre cele mai mari cluburi şi trebuie să ne gândim cât mai sus“, a adăugat tehnicianul.

Liverpool şi-a îmbunătăţit şansele de a obţine locul patru în Premier League, după ce a obţinut o victorie în deplasarea de la Bolton. „Cormoranii“ au preluat conducerea când portarul lui Bolton, Jussi Jaaskelainen, a plonjat să salveze şutul lui Steven Gerrard, însă mingea l-a lovit în cap şi a intrat în poartă. Ryan Babel a dus scorul la 2-0 în minutul 60, după ce şutul lui Dirk Kuyt a întâlnit bara. Cu 15 minute înainte de final, Fabio Aurelio a ridicat scorul la 3-0, cu un şut din voleu, iar rezerva Tamir Cohen a reuşit să marcheze golul de onoare pentru gazde, în minutul 79.

Rezultatul a fost suficient ca Liverpool să depăşească Aston Villa în clasament şi putea chiar obţine locul patru, dacă Everton ar fi pierdut meciul de pe teren propriu cu Portsmouth. Rivala din Merseyside a câştigat însă cu 3-1.

 

Keegan este cu Newcastle în zona periculoasă

 

Alt antrenor din Premier League al cărui scaun se clatină este Kevin Keegan, de la Newcastle. Cu toate că echipa este la trei puncte de zona retrogradării, preşedintele grupării, Chris Mort, a spus că îl susţine în continuare.

Newcastle a pierdut, cu 0-1, meciul disputat sâmbătă, pe teren propriu, cu Blackburn şi ocupă locul 13 în clasament, cu 28 de puncte după 28 de jocuri. Sub conducerea lui Keegan, Newcastle nu a câştigat nici o partidă din ultimele şapte disputate. „Sunt sigur că şi Kevin îşi doreşte cele mai bune rezultate, de aceea a şi revenit la noi. Este o mare dezamăgire, dar ne vom reveni şi rezultatele pozitive vor apărea în cel mai scurt timp. El a venit la un club care a schimbat antrenorul la jumătatea sezonului pentru că lucrurile nu mergeau foarte bine. Kevin este foarte apreciat, se simte ca acasă şi a fost foarte bine primit. Lucrurile vor fi şi mai bune după obţinerea victoriilor“, a spus Chris Mort, care a precizat că proprietarul clubului, Mike Ashley, nu intenţionează să-şi vândă acţiunile.

 

Revoltă la Chelsea împotriva lui Avram Grant

 

Câţiva dintre jucătorii emblematici ai clubului londonez Chelsea au ameninţat că se transferă la alt club în cazul în care tehnicianul Avram Grant nu va fi demis. „Albaştrii“, în frunte cu Drogba, Lampard, Essien şi Carvalho, nu au dorit să discute cu antrenorul, deşi acesta a convocat trei şedinţe înainte ca echipa să piardă meciul cu Tottenham din finala Cupei Ligii Angliei. Antrenorul israelian i-a anunţat pe jucători să se prezinte la antrenamentul de astăzi, de la ora 11.00, dar nimeni nu a ajuns, iar un angajat al clubului i-a spus tehnicianului că fotbaliştii s-au întâlnit separat pentru a discuta despre situaţia de la Chelsea. Grant a mers în locul unde avea loc întâlnirea, dar a fost rugat să aştepte până când ei vor termina şi vor ajunge la antrenament.

Fotbaliştii sunt nemulţumiţi pentru că sunt anunţaţi dacă joacă sau nu chiar în ziua meciurilor, ei trebuind să afle din ziare dacă sunt măcar păstraţi în lot. Presa engleză citează apropiaţi ai patronului lui Chelsea, Roman Abramovici, care nu vrea să-l schimbe pe Grant cu Frank Rijkaard, chiar dacă mai mulţi fotbalişti au anunţat că vor să plece, fiind nemulţumiţi de relaţia cu antrenorul lui Chelsea.

Abramovici a cerut să fie programată o întâlnire cu jucătorii şi conducerea tehnică, iar antrenorul şi-a anulat-o pe cea pe care o avea cu reprezentanţii Federaţiei Israeliene de Fotbal în legătură cu obţinerea licenţei UEFA-Pro, pentru a putea pregăti echipa şi în sezonul viitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS