19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVictoria care le dă speranţe

Victoria care le dă speranţe

După succesul cu lidera seriei, Rapid Bucureşti, voleibaliştii craioveni mai au nevoie de o victorie împotriva Braşovului, pentru a merge la turneul de promovare.

Echipa masculină de volei SCM-Universitatea Craiova a învins, pentru prima dată în acest sezon, din patru meciuri disputate, lidera seriei Vest din Divizia A2, Rapid Bucureşti, cu scorul de 3-1. Oltenii au obţinut victoria exact atunci când aveau mai mare nevoie. Succesul înregistrat sâmbătă pe teren propriu îi menţine pe elevii lui Dan Pascu în lupta pentru ocuparea locului secund în serie, ceea ce ar însemna calificarea la turneul de promovare. Partida din Sala Sporturilor a început neaşteptat de bine pentru craioveni. Au câştigat primul set la 14, iar pe cel de-al doilea, la 18. În setul trei, rapidiştii şi-au revenit şi s-a mers cap la cap. Chiar au reuşit să-l câştige, la mare luptă, scor 25-23. A patra parte a fost dramatică, dar voleibaliştii de la SCM-U au reuşit să şi-o adjudece, 25-21, şi să încheie meciul. La sfârşitul partidei au încins o horă a bucuriei şi au părăsit sala în aplauzele spectatorilor. După ce tot meciul a fost tensionat, la final, antrenorul craiovean, Dan Pascu, era mai liniştit. Şi-a lăudat elevii pentru dăruire şi ambiţie: „Este o victorie importantă pentru noi, după un meci pe muchie de cuţit. De ce m-am temut nu am scăpat. După două seturi bune, în al treilea, jucătorii mei s-au relaxat. Bine că şi-au revenit la timp. Îi felicit pentru atitudinea în joc“.
Victoria cu Rapid nu va avea nici o valoare dacă oltenii nu vor câştiga şi ultimul meci din această fază a competiţiei, cu CSV Braşov. Partida se va desfăşura în oraşul de la poalele Tâmpei, pe 15 martie. „Ne vom pregăti serios pentru acest joc de la Braşov, care este decisiv. Avem o şansă şi mergem să luptăm“, a adăugat Pascu.

Fetele şi-au luat revanşa la Galaţi

Şi fetele de la SCM-U Craiova au obţinut victoria în weekendul trecut. Elevele lui Adrian Cotoranu rămân lidere în seria Est, după ce au câştigat cu 3-1 (20, 23, -13, 23) disputa din deplasare cu CSU Galaţi.
„Ne-am luat revanşa pentru înfrângerea suferită la Craiova, la începutul lunii trecute. Fetele au respectat indicaţiile primite înainte de meci“, a spus Cotoranu. Acesta a început partida cu: Paraschiv, Simovici, Guţă, Udubaşa, Calefariu, Smarandache şi Solcan – libero. Au mai intrat: Clincea, Angheluţ, Moruntale, G. Toma şi I. Toma. La fel ca şi la masculin, ultima etapă până la turneul de promovare va avea loc pe 15 martie, iar SCM-U va primi vizita celor de la Deltacons Tulcea, într-un joc fără miză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS