La finalul partidei de la Constanţa, cel mai în formă jucător român al momentului, Adrian Mutu, a spus că victoria din disputa cu „Portocala mecanică“ reprezint „un test de maturitate trecut cu brio“ de generaţia sa.
„Este o victorie mare, foarte importantă pentru noi. Este o victorie a generaţiei noastre, un test de maturitate trecut cu brio în nişte condiţii nu foarte bune din cauza vântului şi a ploii, care au făcut ca meciul să fie mai puţin spectaculos. Trebuie să ne bucurăm de această victorie, să răsuflăm uşuraţi după presiunea care a fost. Vrem să terminăm neînvinşi grupa. Olanda ne-a bătut de atâtea ori, suntem bucuroşi că a venit şi rândul nostru“, a spus Mutu. „Briliantul“ a opinat că echipa României a demonstrat că este capabilă să joace de la egal la egal cu orice adversar. „Am demonstrat-o nu numai în disputa cu Olanda, ci şi când am bătut Spania, Cehia sau alte echipe. S-a format o unitate, o omogenitate. Această generaţie a greşit, a şi pătimit, dar a venit şi momentul revanşei. După meci am făcut hora bucuriei, pentru că în 18 inşi e cam greu să te bucuri în alt mod. Nu am făcut spectacol, dar am arătat voinţă, dăruire, aceste lucruri cred că ne-au adus victoria. Luptăm pe teren, acesta e spiritul nostru“, a precizat atacantul tricolorilor.
Mutu se bucură pentru reuşita generaţiei sale
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei