19.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportCeahlăul nu este invincibilă

Ceahlăul nu este invincibilă

După un rezultat de egalitate şi o înfrângere la scor, Pandurii Târgu Jiu încearcă să obţină prima victorie în deplasare în acest sezon, pe terenul echipei Ceahlăul Piatra Neamţ. Antrenorul „pandurilor“, Eugen Neagoe, ştie că trupa lui Viorel Hizo are slăbiciuni şi încearcă să le speculeze şi să obţină un rezultat bun la Târgu Jiu, asta însemnând şi un punct. „Avem şanse mari să obţinem prima victorie în deplasare, dar nici cu un egal nu am fi supăraţi. Ceahlăul este o echipă bună, dar nu de neînvins. Nu vreau să fac comparaţii între Ceahlăul şi Pandurii, cert este că noi avem un lot valoros“, a spus Neagoe.
Pandurii Târgu Jiu pleacă în această dimineaţă spre Piatra Neamţ fără cinci jucători, toţi accidentaţi. Adi Popescu, Păcurar, Edmilson, Piţurcă şi Vancea rămân la Târgu Jiu, însă tehnicianul „pandurilor“, Eugen Neagoe, are încredere că jocul echipei sale nu va avea de suferit. „De asta avem 26 de jucători în lot. Cei care vor intra în locul celor absenţi vor face un joc bun şi nu vom regreta absenţele“, a declarat Neagoe. Un semn de întrebare este şi în privinţa lui Djapka, ivorianul sosind accidentat de la naţionala Coastei de Fildeş. Aseară s-a alăturat lotului şi portarul Adnan Guso, care a fost titular în cele două meciuri ale naţionalei Bosniei, cu Ungaria şi Moldova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS