Împreună cu antrenorul Vasile Fîntînă şi alţi patru boxeri de la CSM Craiova, Sorin Tănasie a plecat vinerea trecută la munte, în localitatea Zărneşti, pentru un stagiu de pregătire în vederea meciului cu spaniolul Karim Quibir Lopez, contând pentru centura europeană la categoria cocoş.
Meciul va avea loc pe 28 septembrie, la Valencia. Pugiliştii efectuază două antrenamente zilnice, cel de dimineaţă, în pădure, iar seara intră în sala clubului Torpedo din Zărneşti, pentru pregătire tehnico-tactică. Aflat în luptă cu kilogramele în plus, Sorin a reuşit să mai slăbească. „La cântarul de dimineaţă, Sorin a avut 57,500 kilograme, cel mai puţin după meciul de la Constanţa, din luna iulie. Se simte bine la antrenamente, iar săptămâna viitoare trebuie să ajungă la 55,500 kg“, a spus antrenorul Vasile Fîntînă. Alături de Tănasie se mai antrenează Cosmin Pârvu, sportiv care va boxa la gala din Spania, Florin Chiciu, Cristian Vulpe şi Ionuţ Dincă. Florin Chiciu va pleca astăzi de la Zărneşti, cu direcţia Botoşani, acolo unde va participa la o selecţie a lotului naţional de juniori. Tănasie va încheia stagiul montan pe 23 septembrie, iar o dată revenit în Bănie va mai face trei antrenamente, după ora 23.00, pentru a se acomoda cu ora la care este programat marele meci din Spania.
Tănasie a mai dat kilograme jos
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei