18.4 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportDefensivă de fier

Defensivă de fier

Echipa Pandurii Târgu Jiu deţine a doua apărare din campionat, încasând doar patru goluri în primele cinci jocuri ale acestui sezon.

Defensiva „pandurilor“ este depăşită de cea a Stelei, singura reprezentantă a fotbalului românesc în Liga Campionilor, echipa lui Gheorghe Hagi primind două goluri în cinci jocuri disputate, cu două mai puţin decât gorjenii. Cele două grupări, alături de Dinamo şi de Farul, au un meci mai puţin disputat faţă de restul competitoarelor, duelul dintre Pandurii şi Steaua, din cadrul etapei a V-a, fiind reprogramat la o dată ce va fi stabilită ulterior. Echipa lui Neagoe a încasat toate cele patru goluri în deplasare, trei dintre acestea la Timişoara, unde oltenii au reclamat jocul dur al gazdelor.
Siguranţa defensivă a trupei lui Neagoe nu este accidentală, „pandurii“ deţinând şi în sezonul precedent a şasea apărare din Liga I. „Şi în campionatul trecut noi am avut o apărare bună. Nu e întâmplător faptul că primim goluri puţine. Dacă nu primeam la Timişoara în acel meci cu Poli acele goluri, poate eram la egalitate cu Steaua acum“, a declarat Neagoe.

Jocul colectiv e secretul

„Geană“ a folosit, alături de portarul Adnan Guso, doar şase fundaşi în primele cinci jocuri, Popete, Mândrean, Rusu, Rus, Chibulcutean şi Djapka, ultimii doi fiind integralişti în defensiva „pandurilor“. Meritele acestei performanţe, locul doi în clasamentul apărărilor primului eşalon, nu aparţin însă numai fundaşilor, ci întregii echipe. „Am avut în defensivă jucătorii de care am avut nevoie. Nu am adus întâmplător jucători. Dar toată echipa face şi faza defensivă, şi pe cea ofensivă. Acesta ar fi secretul şi este lucrul cel mai important la fotbal. Dacă un jucător sau doi nu fac faza asta este o problemă“, a mărturisit Neagoe.

Se poate mai mult

Tehnicianul „pandurilor“ crede că echipa sa are un potenţial mai mare decât cel arătat în primele etape ale acestui sezon, o clasare mai sus decât locul şapte ocupat în prezent fiind la îndemâna gorjenilor. „Eu cred că ne putem îmbunătăţi locul din clasament. Dar va depinde numai de noi şi de ce vom face în următoarele meciuri cum le vom aborda, cu ce puncte ne vom întoarce. Jucătorii sunt conştienţi că putem mai mult“, a mai spus „Geană“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS