19.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim, spre un nou titlu de campioană

Oltchim, spre un nou titlu de campioană

Vâlcencele vor să facă un sezon cel puţin la fel de bun ca anul trecut, elevele lui Gheorghe Tadici având în plan eventul şi un parcurs foarte bun în cupele europene.

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, va juca astăzi la Sfântu Gheorghe meciul de debut al acestui campionat contra formaţiei locale, nou-promovată în Liga Naţională. În Ardeal au făcut deplasarea Ramona Maier Farcău şi Valentina Ardean Elisei, ambele fiind refăcute după accidentări. Nu se va conta însă pe Steluţa Luca, pentru că mai are nevoie de câteva zile de recuperare.
Gruparea chimistă a mers pe continuitate şi a făcut un singur transfer, zălăuanca Raluca Ivan, cea care va fi folosită de antrenorul Gheorghe Tadici pe postul de apărător intermediar, pentru că în atac este greu de crezut că va putea să-i ia faţa consacratei Ionela Gâlcă. La capitolul plecări,       Oltchim a renunţat la serviciile Getei Năniţă Grigore, transferată la Tomis Constanţa, şi la Mihaela Urcan Tivadar, înregimentată la Elda Prestigio, în Spania. De asemenea, Oltchim a cedat-o la Oţelul Galaţi pe Andreea Tâlvâc, interul care venise la Vâlcea ca o mare promisiune, dar care nu a confirmat aşteptările.
Supremaţia galacticelor antrenate de Gheorghe Tadici este ameninţată de vicecampioana din sezonul trecut, Rulmentul Braşov, formaţia patronată de vâlceanul Doru Florescu mişcându-se bine în campania de pregătiri. Sub Tâmpa au ajuns ex-chimista Simona Gogârlă, portugheza Juliana de Sousa, coreeana Woo Sun Hee, sârboaica Ornela Rogan şi rusoaica Natalia Spirova. Rulmentul a renunţat la turcoaicele Yilmaz şi Yaman, la ucraineana Makarenko şi la Mihaela Crăcăna, plecată la Oţelul Galaţi.

Arbitraj feminin la Sfântu Gheorghe

Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Handbal a anunţat brigăzile de arbitri care vor oficia primele două etape în Liga Naţională feminină. Oltchim va avea parte astăzi, la Sfântu Gheorghe, de o brigadă feminină, formată din buzoiencele Simona Anton şi Cristina Năstase. În etapa a doua, care va avea loc marţi, la Constanţa, FRH i-a desemnat să conducă derbiul european dintre Tomis şi Oltchim pe maramureşenii Ionuţ Marta şi Ştefan Hendrea.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS