Victorie alb-albastră cu orice preţ!

Autori


Oltenii lui Cioroianu susţin în această seară un examen dificil în faţa ceferiştilor de la Cluj, echipă care ţinteşte Liga Campionilor.

În această seară, stadionul „Ion Oblemenco“ găzduieşte o întâlnire de grad zero, între două echipe din provincie care au anunţat că în acest sezon se vor lua la trântă cu granzii din Capitală, partida anunţându-se de foc, având în vedere obiectivele celor două cluburi: CFR Cluj ţinteşte locurile 1-2, iar Ştiinţa un loc de cupele europene. Gabriel Boldici, antrenorul cu portarii al echipei naţionale, a declarat ieri pentru GdS: „Este un meci greu pentru ambele formaţii, dar cred şi sper că ai noştri olteni se vor mobiliza exemplar şi vor câştiga. Pe ce mă bazez? Universitatea este mai omogenă decât echipa străinilor de la CFR Cluj, iar pe «Ion Oblemenco» oltenii vor beneficia şi de aportul suporterilor. Ar trebui ca fostul «Central» să fie duminică plin, iar atmosfera din tribune să fie cel puţin la fel cu ce a fost la meciul cu Farul. Ei, dacă ar fi şi scorul de atunci, ce sărbătoare ar fi în Bănie…!“.

Trei dintre cei patru fotbalişti anunţaţi incerţi, Tănasă, Costea I şi Rose, vor fi, după toate probabilităţile, titulari astăzi, doar Baird fiind nerefăcut.

 


Derbi al campionatului

 

Mădălin Ciucă, unul dintre titularii de astăzi ai Universităţii, a opinat că meciul de astăzi cu CFR Cluj este un derbi al campionatului, afirmaţie care ar putea, într-un fel, să-i surprindă pe suporterii vechi ai oltenilor. Pe când Ştiinţa se bătea prin Europa cu Fiorentina, Bordeaux, Kaiserslautern şi Benfica, formaţia CFR Cluj se lupta cu Victoria Carei şi Minerul Ştei pentru promovarea în Divizia B, iar acum se află în Cupa UEFA. Care-i miracolul de la Cluj? Marcel Popescu, fostul preşedinte al Universităţii din 1991, când oltenii au cucerit eventul, este acum un apropiat al grupării clujene. „Craiova, deschizătoare de drumuri pentru echipele româneşti în Europa fotbalistică, a ajuns în sferturile şi apoi în semifinalele cupelor europene, iar în ’91 a adus ultimul titlu al provinciei. A fost un miracol, dar care s-a stins în ultimii ani, rămânând doar brandul Universitatea. Putem vorbi acum de alt miracol în provincie, CFR Cluj. Argumente? Investiţii masive, profesionalism, seriozitate, mentalitate ardeleană. În 2002, CFR era în Divizia C, iar acum este în cupele europene! Într-un cuvânt, vorbă puţină şi fapte multe“, a spus fostul preşedinte al Ştiinţei. Delegaţia clujeană a sosit ieri, cu avionul, la Craiova, cazându-se la hotelul „Bavaria“.



Comenteaza acum

25 Comentarii

  1. psychope said:

    daca si la noi s`ar vb mai putin si s`ar face multe ..ce grozav ar fi !:) dar suntem olteni…

  2. Hmm said:

    Pe iei baieti si pe mama lor curaj ca nu sunt cine stie ce echipa

  3. nitu alecsandru said:

    de partea celalanta lume, miine la mine, azi la voi, are loc o adevarata avampremiera, la care inimi si suflete iubitoare de fotbal isi sustin echipa iubita CRAIOVA. acest meci trebuie castigat cu or ce pret, este pentru binele tutulor care iubeste CRAIOVA. mult noroc. good bye manchester nh usa

  4. Puradel said:

    Hai Universitatea Hai Craiova acum este momentul sa arati ce poti . Vom fi alaturi de voi si la bine si la rau.

  5. scorpionul said:

    Hai Stiinta dar cred ca i se pregateste debarcarea lui Cioroianu. Mai discutam maine

  6. Claudiu said:

    daca batem cfr urcam pana pe 4 sigur,posibil chiar pe 3…ar mai prinde si ei incredere,si pe cioro nu cred k l-ar mai da afara,totusi eu cred ca ne trebuie alt antrenor,cioro nu mi s-a parut o solutie buna de la inceput,chiar daca a avut el atatea victorii consecutive…FORZA CRAIOVA!!! SA BATEM UNGURIIII …. pe ei pe mama lor…!!!

  7. clujean said:

    Azi celebrii fotbalisti ai lui mititelu vor perde meciul si se va vedea cat sunt de “buni “si cat de cioflingari sunt alaturi de mentorul lor: jigodia de mititelu. Fotza Stiinta in B!

  8. ... said:

    clujene sa ai parte de tot ce le ureaza oltenii dinamovistilor. tot ce le vrem lor sa ai si u.

  9. MARCUS dela CLUJ said:

    Vedem deseara ori se intrerupe curentul,ori cade tunelul si apoi incepe MITITELu ,primarul e contra mea,mau facut arbitri.Trebuia sa faca echipa ininte de stadion.Cu stadionul nu bate decat pe FCCARACAl.HAI CARTU.

  10. wbl said:

    pt clujean:fraiere ,esti un dinamovist imputit!!!nu te ascunde in spatele numelui de “clujean”

  11. VASILICA sluga lui MITI said:

    Bai nea MITI daca ti=ai luat MYBAK fa ba si partid ca nea JIJI sa te voteze toti la stadion.Nea MITI plateste BA si pe astea ca pe cei pe cei dela PROSPORT sa scrie si aste totul despre noi.Ma duc sa spal paharele.

  12. mihai said:

    ce aveti ma ccfr este o echipa cu traditie 10 portughei 5 argentinieni si un roman portar ma intreb joaka in divizia a? FORZA STIINTA

  13. mihai said:

    portughezi* sry am tastatura de **** …comentati ce vreti

  14. irimescu said:

    minunea aia beata si blonda ar trebui gonita din tribuna! trica nu are nici o vina..este ginerele lui mircea irimescu..minunea beata dormea cand a conceput-o pe mica sirena cu care traieste tiganu ala de trica…. asta e !

  15. SCORPIONUL said:

    Parca am fost pe val dar la pariuri am pierdut.Stiinta este favorita mea dar nu aceasta echipa. Cineva din conducere spunea ca Cioroianu mai bine afara decat in echipa doar Balaci si Cirtu fac tusa si nu se poate asa ceava.
    Mai bine investeste in echipa decat in terenuri. Succes deplin STIINTEI.

  16. MAZDRAGON din BANIE said:

    UNDE SANT LAUDATORI: Cand spuneam ca nu avem echipa si ca MITITELU este un farsor toti ma injurau.Meciul cu FARUL a fost un foc de paie.Aum ce mai ziceti avem echipa?Este prea tarziu sa mai remedieze ceva.Cu stadionul vopsit nu putem bate pe nimeni.Ce zice STOICA si MITITELU mai batem totul,luam cupele,luptam contra BUCURESTI? CU CE?Laudatori nu va lasati.

  17. mititelu said:

    Bravo Stiinta,ai drumul spre divizia B deschis! Succes spre B cu mititelu la carma echipei! Halal de aceasta echipa condusa de un puscarias:mititelu.

    Craiova va reveni cand nu va mai fi mititelu la echipa!

  18. xavi said:

    mazdragon…tu nu intelegi ca indiferent de rezultat tu esti de rahat…?…lasa`ne frate…sau tu vrei sa vii la meciuri numai cand bate…cand a batut pe faru erati mielusei…numai stiati ce sa ziceti…ce fericire pe voi ca ia bataie…lasa`ne frate ca si asa suntem suparati nu avem chef de polemici cu cretini ca tine…tie ce iti spune desteptule refrenul…si la bine si la rau…ptr tine ce inseamna asta…a?…este ceva de genul…daca nevasta ta are piciorul in ghips si nu poate sa iti gateasca o arunci in strada…caractere infecte ce sunteti…sustineti echipa asta nu asteptati la televizor sa ia bataie craiova sa aveti si voi pe ce sa va consumati timpul…si frustrarile…ti`am mai spus si o repet tu esti si vei fi un lingau al gds…te`am intrebat de 5 ori…ce solutie ai in locul lui mititelu niciodata nu ai raspuns…te mai intreb odata…asa cum basescu…solomon… nu sunt foarte foarte buni…dar nu avem alternativa…asa este si la craiova…mai gandeste si tu logic…lasa rautatile…ca suntem satui de ele…de la bucuresti…chiar sunt nevoie de ele si din interior?…si retine refrenul…si la bine si la rau…deci si la rau…nu numai la bine…craiova…e craiova…o iubesti tot timpul…sau deloc..asa ca te sfatuiesc sa te orientezi spre alte echipe…de cei ca tine…nu avem nevoie…!

  19. MAZDRAGON din BANIE said:

    RASPUNS LUI XAVI: Nu stiu ce hram porti dar daca esti obiectiv,spune tu;Este bie sa te lauzi si sa spui verzi si uscate si pana la urma sant numai minciuni.Eu nu am nimic cu Mititelu dar atata timp cat nu asculta de oameni competenti in fotbal trebuie criticat.Daca stie ca nu poate face schipa sa nu se mai laude.Ce daca a facut stadionul{Zugravit} inseamna casataeste totul.

Alte stiri

19 noiembrie 2018

Fostul viceprimar din Rovinari a pierdut procesul cu ANI

Fostul viceprimar din Rovinari, Gorj, Laurenţiu Chivu, a pierdut în prima instanţă procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Chivu a fost declarat incompatibil, însă a contestat la Curtea de Apel din Craiova concluziile raportului ...

Sumarul ediției de duminică, 12 august 2007

Actualitate

» Universitatea Craiova – CFR Cluj: 1 – 3
» Report la Loto 6 din 49
» Scurte ştiri
» Artă textilă pentru prima dată la Craiova
» Folclor spaniol în Bănie
» Dolj: 15 autoturisme avariate şi 20 de acoperişuri distruse de grindină
» Dolj: 25 de localităţi au rămas fără curent electric
» Olt: Gospodării şi drumuri inundate
» Grevă în spitalele din Fâşia Gaza
» Irak: Patru soldaţi americani ucişi de o explozie
» Dolj: A încercat să ocolească punctul de trecere
» Secţie de Jandarmerie inaugurată la Strehaia
» Dolj: Bărbat reţinut şi cercetat pentru omor
» Dolj: Prins în flagrant la furat din casa de bani
» Dolj: Minora de 16 ani, plecată de la domiciliu în urmă cu 10 zile, a fost găsită

Local

» Poveştile, o problemă pentru părinţi
» Regimul alimentar al viitoarelor mămici
» Măştile cosmetice, un beneficiu pentru ten
» Evitaţi conflictele din casă
» Mângâiaţi-o aşa cum îi place
» Subiecte de conversaţie pentru prima întâlnire
» Cocteiluri ce le înnebunesc pe femei
» A citi, a reciti
» Cavalerii olteni
» Santana şi Andy Garcia, pe albumul Gloriei Estefan
» Natalie Portman, Albă ca Zăpada în manieră Kung-Fu
» Gisele Bundchen, mană cerească pentru Wall Street
» Scurte ştiri
» Pisica-vedetă
» Nicoleta Drăgan a făcut pe dădaca
» Parisul a aflat cum bate o Inimă de ţigan

Sport

» Violeţii, violenţi!
» Victorie alb-albastră cu orice preţ!
» Holyfield va lupta pentru titlul mondial
» Pugilişti cubanezi, arestaţi
» Craiova sau Castellon, unde bate gongul?
» Alonso, prins cu uşa la McLaren-Mercedes
» Stepanek şi Federer, primii semifinalişti
» Florin Mironcic a acces în finală
» Olaru are culoar favorabil
» Călugăru, campionul din Bănie
» Corpodean şi Tudor,
» Juan nu vrea să fie comparat cu Chivu
» Craiova, scoasă din cursă

Sanatate

» Medicina la zi
» Alimentele care vă revigorează

Magazin

» Reţetă pentru un bebe mofturos
» Colţul gospodinei
» Masa de duminică
» Praga, capitala magică

Top