20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii, fără opt jucători

Pandurii, fără opt jucători

Antrenorul Eugen Neagoe a deplasat la Timişoara doar 16 jucători, gruparea gorjeană având lotul decimat de suspendări şi accidentări.

Echipa Pandurii nu poate conta în meciul cu Poli Timişoara pe opt jucători, patru fiind suspendaţi, trei accidentaţi, iar unul indisponibil din alte motive. Guso, Chibulcutean, Rus şi Florin Stângă vor absenta din cauza cumulului de cartonaşe galbene, primii doi fiind la prima suspendare în acest sezon. Iordache, diagnosticat cu ruptură fibrilară, va rata şi el meciul de pe Bega, dar şi convocarea la echipa naţională, iar Vasilache, tot din cauza unor probleme musculare, nu va fi disponibil, mai mult ca sigur urmând să lipsească şi la meciul cu Universitatea Craiova. Dragomir a acuzat şi el probleme musculare şi a fost lăsat la Târgu Jiu, în timp ce Liviu Mihai, deşi a fost cooptat în lot, este incert. Neagoe nu-l va avea la dispoziţie în ultimele şase etape nici pe Mugurel Dedu, legitimat la „satelit“, regulamentul permiţând folosirea jucătorilor de pe lista comună în ultimele şase etape decât la echipa de care aparţin. Pentru a completa lotul, „Geană“ i-a chemat de la EMC Rovinari pe Vajda, Kutlacic şi Vidakovic, primii doi urmând să debuteze în Liga I în cazul în care tehnicianul îi va trimite în teren. „Din păcate, nu ne vom putea baza pe mai mulţi jucători importanţi în această etapă. Sper ca aceia care-i vor înlocui să-şi facă datoria, să joace mai bine decât o fac ei şi sper să nu avem mari probleme“, a declarat Neagoe. În turul campionatului, echipa Pandurii Târgu Jiu a învins cu 1-0 prin golul lui Vintilescu, succes ce l-a determinat pe Sorin Cîrţu să renunţe la banca tehnică a grupării de pe Bega.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS