16.4 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportJumatate scapara de ac

Jumatate scapara de ac

O parte dintre jucatorii pregatiti de Ovidiu Stinga au efectuat ieri vizita medicala, restul juvetilor urmând sa incheie astazi „povestea“ cu halatele albe.


In incercarea de a evita aglomeratia in cabinetele Policlinicii Sportive, Ovidiu Stinga a hotarât ca fotbalistii Universitatii sa efectueze vizita medicala in doua „transe“. Aceasta „actiune“ a inceput ieri-dimineata si s-a desfasurat sub supravegherea medicului Claudiu Stamatescu, care a avut in subordine 16 fotbalisti: Mircea Bornescu, Silviu Lung jr., Gabriel Velcovici, Ovidiu Dananae, Valerian Gârla, Robert Saceanu, Lucian Pârvu, Mihai Dina, Bogdan Piko, Catalin Ojiga, Salih Jaber, Gabriel Burca, Alexandru Costea, Ninel Corcoveanu, Marius Jianu si Razvan Fritea. Singura proba care nu a fost pe placul oltenilor a fost cea de „colectare“ a sângelui, zâmbetul fotbalistilor disparând inainte de a intra pe usa cabinetului.


Spre sfârsit, la Policlinica Sportiva si-a facut aparitia si managerul Ovidiu Stinga, care s-a interesat de soarta elevilor sai, si a plecat in tromba dupa numai zece minute, fara sa discute cu reprezentantii mass-media. Un lucru foarte important, consemnat la finele intregii „actiuni“, este ca nici unul dintre „pacienti“ nu este suferind si nici nu a revenit din vacanta cu kilograme in plus.


Salih: „Sper sa se termine divergentele cu clubul“


Revenit la Craiova dupa ce i-a fost respinsa cererea de a deveni jucator liber de contract de catre Comisia pentru Statutul Jucatorului, Salih Jaber a afirmat ca doreste sa puna capat conflictului cu oficialii Universitatii si sa-si duca la bun sfârsit angajamentul.


„Nu sunt noua achizitie a Universitatii. Este o gluma buna. Am revenit la echipa pentru ca sunt sub contract. In plus, chiar vreau sa continuu la Craiova, pentru ca este o echipa mare, cu suporteri fanatici, cum nu gasesti oriunde. Sper sa-mi duc intelegerea la bun sfârsit, dar asta nu depinde numai de mine, ci si de conducere. Conflictul acesta se va sfârsi când imi voi primi banii (22.100 de dolari – n.r.), pentru ca am muncit pentru ei si trebuie sa fiu platit. Promit sa pun mai multe «bombe» in sezonul viitor si mai ales in poarta celor de la Dinamo, sa-i razbun pe suporterii batuti. Oricum, cred ca avem o echipa buna si sper sa nu ne rezumam la o simpla participare in Liga I, ci sa atacam cupele europene“, a spus Salih.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS