21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024

Ziua lui Klose

Germania – Costa Rica 4-2


• Stadion „Allianz Arena“ – Munchen, spectatori: 66.000


• Au marcat: Lahm ‘7, Klose ‘18, ‘61, Frings ‘87 / Wanchope ‘13, ‘73


Germania: Lehmann – Friedrich, Mertesacker, Metzelder, Lahm – Frings, Borowski (‘71, Kehl), Schneider (‘90, Odonkor), Schweinsteiger – Klose (‘79, Neuville), Podolski. Antrenor: Jurgen Klinsmann.


Costa Rica: Porras – Umana, Sequeira, Marin – Martinez (‘68, Drummond), Fonseca, Solis (‘78, Bolanos), Leonardo Gonzalez – Centeno, Gomez (‘90, Azofeifa) – Wanchope. Antrenor: Alexandre Guimaraes.


• Cartonas galben: Fonseca


• A arbitrat: Horacio Elizondo (Argentina)


Nemtii au reusit sa invinga Costa Rica cu 4-2 in meciul inaugural si dau semne ca isi pot reveni dupa sincopele din ultima vreme, care le-au atras antipatia propriilor suporteri.


Peste 1,5 miliarde de telespectatori au luat loc in fata televizoarelor si 66.000 de spectatori au venit pe „Allianz Arena“ sa salute deschiderea „marelui bal“. Atmosfera a fost senzationala la München, acolo unde echipa tarii-gazda a intâlnit Costa Rica. Inainte de primul fluier al arbitrului argentinian Horacio Elizondo s-a tinut un moment de reculegere in memoria oamenilor de fotbal care n-au apucat Mondialul din acest an.


Debut pe gustul suporterilor


Germanii au inceput in forta meciul si au avut prima ocazie de gol in minutul patru, atunci când Borowski a tras de la 25 de metri, dar mingea usor deviata a trecut putin peste transversala. A fost insa doar preludiul unui debut fericit pentru nemti, care trei minute mai tâziu aveau sa-si bucure fanii cu un gol de generic semnat Lahm, care a driblat doi adversari si a marcat din coltul careului mare, trimitând mingea direct la vinclul portii lui Porras. Costaricanii au trecut insa bine peste socul golului si, profitând de preocuparea ofensiva a trupei lui Klinsmann, au reusit sa egaleze in minutul 13 prin vedeta Wanchope. Acesta a evitat jocul la ofsaid, a scapat singur cu Lehmann si l-a executat fara probleme pe goal-keeper-ul lui Arsenal. Suporterii „panzerelor“ n-au tremurat insa decât cinci minute, fiind rândul lui Schweinsteiger sa-si demonstreze clasa. Cel mai activ jucator al nemtilor a patruns pe partea dreapta, a scapat elegant de marcaj si l-a servit ca la carte pe Klose, care, din sase metri, nu a avut de indeplinit decât o simpla formalitate, punctând in poarta lui Porras.


Costa Rica, fara tupeu


Gazdele au ramas la cârma partidei si dupa pauza, dovedindu-si intentiile ofensive insa de la reluarea partidei. Podolski a pus in pericol poarta Costa Ricai in doua rânduri, dar si echipa lui Guimaraes a ripostat, e drept la o faza fixa, când dupa un corner bine executat de pe partea dreapta, Fonseca, jucator aflat in probe la CFR Cluj, a trimis cu capul pe lânga poarta dintr-o pozitie favorabila. Dominarea nemtilor a dat roade in minutul 61, când Lahm a centrat de pe partea stânga, iar Klose a punctat din nou. Wanchope (‘73) a mai iesit insa o data la rampa, reusind sa treaca de barajul din fata lui Lehmann si sa inscrie, relansând partida. Oaspetii nu au avut insa puterea de a forta in atac, preferând sa stea la ciupeala, iar aceasta tactica i-a costat. Trupa lui Jurgen Klinsmann si-a vazut de treaba mai de parte, a construit si a creat presiune la poarta adversa, reusind sa aduca linistea in tribune pe final de meci, când Frings a sutat de la 30 de metri, scuturând din nou plasa portii lui Porras.


Klose, goluri aniversare


Miroslav Klose a avut ieri un motiv in plus de bucurie. Acesta a marcat pentru nationala tarii sale exact in ziua in care implinea 28 de ani, contribuind la debutul fericit al nemtilor la aceasta editie a Campionatului Mondial. Miroslav Klose (182 cm; 74 kg), jucator la Werder Bremen, a bifat ieri cea de-a 54-a selectie la nationala Germaniei pentru care a reusit 25 de goluri. A câstigat titlul de golgheter in Bundesliga in acest sezon, cu 25 de reusite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU