Asa a decis managerul Stinga

Autori


Dupa retrogradarea Universitatii in Divizia B, Silviu Lung, antrenor cu portarii la Stiinta, a acceptat oferta celor de la Minerul Motru de a fi antrenor principal. In aceasta situatie, presedintele Consiliului Director, Adrian Mititelu, a intentionat sa-l numeasca pe Marius Purcaru antrenor cu portarii, apoi s-a ajuns la varianta cu Gabi Boldici, secund si la nationala. Inainte de Paste, Adrian Mititelu a anuntat ca din vara Silviu Lung va reveni la Universitatea, ca antrenor principal la „satelitul“ oltenilor, dar si ca tehnician cu portarii la echipa mare. Luni, la primul antrenament al Universitatii de dupa meciul cu Minerul Motru, Silviu Lung si-a intrat deja in pâine.

– Domnule Boldici, ce s-a intâmplat, de ce ati parasit Universitatea?

– Nimic, ce ar fi putut sa se intâmple in Oltenia? Sunt probleme specifice fotbalului, s-a produs o inlocuire a unui antrenor cu opt etape inainte de final. Obiectivul Universitatii este acum realizat, adica echipa mea de suflet este ca si promovata… Restul nu mai conteaza. Sunt fericit ca Universitatea revine pe prima scena, iar eu, cu modesta mea participare, am totusi o contributie la aceasta repromovare.

„Am lucrat cu drag la Universitatea“

– Sunteti din vara anului trecut la Universitatea…

– Sa nu se uite ca in vara lui 2005, dupa penibila si umila retrogradare din Divizia A, multi oameni de fotbal din Craiova, si nu numai, nu aveau mare incredere in lotul oltenilor, dar atunci m-am inhamat la munca cu aceasta dorinta si speranta: repromovarea. Am facut-o cu drag! Echipa este acum pe primul loc, cu noua puncte avans fata de ocupanta locului doi, si, repet, ma bucur pentru asta. De ce am plecat tocmai acum? Asa a decis managerul Universitatii, iar eu nu am nici un fel de comentariu de facut… Bafta mai departe Universitatii!

„Ma pregatesc sa «emigrez» in SUA!“


– Ce faceti acum?

– Sunt sub contract cu FRF, ca secund la echipa nationala, am de rezolvat anumite probleme de serviciu. De exemplu, am fost trimis de „Piti“ in Italia, cu juniorii nascuti in 1989 ( „Under 17“), lot la care s-a produs acum o schimbare. Emil Sandoi este noul antrenor, chiar zilele acestea o sa semneze si contractul cu FRF. L-am insotit pe Sandy in Italia, la un turneu la care tricolorii „Under 17“ au iesit invingatori. Pentru Emil Sandoi a fost un fel de acomodare si cunoastere a lotului. Acum? Ma pregatesc sa „emigrez“ in SUA!

– A mai emigrat un portar, Duckadam, in SUA si s-a intors imediat acasa, destul de dezamagit…

– Sper ca ai pus ghilimelele de rigoare la cuvântul emigrare! Desi iubitorii de fotbal cred ca stiu, as vrea sa reamintesc ca nationala României va participa, la sfârsitul lunii mai, la un turneu amical in SUA. Pentru acest turneu ma pregatesc sa „emigrez“, ca sa zic asa. Este vorba de trei partide amicale in perioada 21-29 mai. Jucam cu Uruguay (23 mai), Irlanda de Nord (26 mai ) si Columbia (27 mai).

– Trei meciuri in cinci zile, iar ultimele doua fara o zi pauza intre ele?

– Asta e… Nu comentez o decizie luata de conducerea federatiei. Intr-adevar, va fi un turneu destul de obositor, mai ales ca schimbam fusul orar din mers, ca sa zic asa. Plus ca ultimele partide sunt, cum ai remarcat, fara nici o zi de odihna intre ele. Intâlnirea cu Uruguay este programata la Los Angeles, iar cele cu Irlanda de Nord si Columbia la Chicago.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 27 aprilie 2006

Actualitate

» Apele mentin alerta in Dolj
» Popa furat de târcovnic
» Rastul, dezinfectat cu avionul
» Spaga, invatata de pe bancile scolii
» 68 de scoli au directori noi
» Centru de Documentare si Informare la Bulzesti
» Concurs pentru liceenii gorjeni

Local

» Expertiza din Lapus – praf in ochi
» Sprijin pentru satenii din Rast
» Câti ca el?
» Raspundem cititorilor

Dolj

» Copiii sinistrati, in pericol de imbolnavire
» Scrisoare „deschisa“ de-adevaratelea!

Sport

» Orac si Salih, in dizgratie!
» „Am innebunit acasa“
» Toti juvetii sunt apti
» Stiinta va innopta la Bucuresti
» Ultrasii, prezenti la datorie
» Victorie categorica
» Zâmbiti, va rog!
» Ungureanu principal, Hizo absent nemotivat
» Scurte stiri – Pandurii
» Rapid si FC National vor juca finala
» Parângul Sadu, noul lider
» Gazdele au pâinea si cutitul
» Sansa de salvare pentru Matasari
» Revansa mult asteptata
» Arsenal, periculoasa
» Soc la Real Madrid
» România a remizat cu Elvetia

Bani & Afaceri

» Sefi de asociatie platiti in secret
» Sarcina a cumparat si fosta statie de carburanti a Grimex
» Casele de amanet iau crema institutiilor nebancare din Dolj
» Noi finantari PHARE pentru proiecte româno-bulgare
» Ajutoare pentru sinistrati
» Cum sa scoti bani din munca altora

Sanatate

» Acneea, o boala rebela
» Cum sa ne ferim de hepatita A
» Precautii la folosirea plantelor medicinale
» Antibiotic in laptele de cangur pitic

Magazin

» IA TE UITA!
» Bancul zilei
» Utile Craiova
» INTRERUPERI PROGRAMATE
» Fereşte-te de radar!
» MERCURIAL
» Porcul – un animal care nu isi merita reputatia proasta
» Nicu Alifantis si muzica de biblioteca
» Scurte stiri
» Horoscop

Top