20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Se joaca pe teren

Rivalitatea dintre echipele gorjene atinge apogeul cu ocazia meciului dintre Arsenal Motru si Minerul Matasari, programat astazi, de la ora 17.00, in etapa a 18-a, seria a 6-a. Obligate de situatia din clasament sa nu cedeze nici un punct, cele doua formatii gorjene se vor duela pentru supravietuirea in Divizia C. Cine pierde are sanse mari sa retrogradeze, iar cine cistiga are sperante sa ramina in acest esalon.


Tensiunea din meciul candidatelor gorjene la retrogradare este deocamdata concentrata in declaratii pina la ora jocului, cind o vor prelua protagonistii adevarati, fotbalistii. Sint vehiculate diverse jocuri de culise de partea echipei din Matasari, care ar fi contactat unii jucatori de la Arsenal, infirmate de ambele parti. Directorul tehnic al gazdelor, Ion Savulea, se teme cel mai mult de eventualele aranjamente, cancerul fotbalului românesc. „Mi-e frica de jocurile de culise. Culisele in fotbalul românesc sint mai ale dracului decit jocul de pe teren“, a afirmat, ingrijorat, Savulea. Matasarenii spun insa ca isi vor juca soarta numai pe teren. „Sint vrajeli de doi lei. Daca pierd meciul le-am cumparat jucatorii, daca cistiga antrenori au valoare“, a incercat o explicatie directorul sportiv al oaspetilor, Tanasie Ghimis. Acesta sustine ca exista un complot al echipelor din judetul Timis, ajutate si de Arsenal, impotriva echipei din Matasari, scopul fiind salvarea lui Hexe Timisoara.


Pentru acest derbi, Minerul Matasari are trei jucatori suspendati, Cojocaru, Iovan si Paicu. La antrenamentul de miercuri, Baran s-a accidentat grav si se afla internat la Spitalul de Urgenta din Craiova. Intr-un duel aerian cu un coechipier, acesta a fost lovit la timpla si si-a inghitit limba fiind la un pas de deces. De asemenea, Canavoiu este incert. La Arsenal, Priescu si Florea sint accidentati, iar Munteanu suspendat, in timp ce portarii Cretan si Filip sint iesiti din forma.


Derbiul locului doi poate fi numita partida dintre Universitatea Resita, ocupanta locului secund in seria C6, si EMC Rovinari, locul patru, ambele aflate la egalitate de puncte. Spre deosebire de partidele precedente, rovinarenii nu au la dispozitie decit cinci jucatori de la divizionara B Pandurii: Lapadat, Pindaru, Cristea, Petrisor si Paris.


In aceasta etapa, in seria a 6-a se mai disputa meciurile CFR Timisoara – Minerul Mehedinti, Severnav Severin – Hexe Jebel Timisoara, Minerul Moldova Noua – Auxerre Trans Orsova si UM Timisoara – Florian Jimbolia. Gloria Resita sta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS