Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

Sprijin pentru fermieri

Societate - Andreea HORCONE
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Anul acesta, fermierii doljeni pot primi sprijin financiar de până la 53% din valoarea totală a cheltuielilor cu înfiinţarea culturilor de toamnă.


Banii vin pentru motorină, pentru schema de plată unică pe suprafaţă şi pentru creditele contractate sau achitate la timp. „Această sumă reprezintă aproximativ 53% din cheltuielile pentru înfiinţarea culturilor sau 26% din costul total estimat“, a declarat Constantin Cucu, directorul coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Dolj. Acesta a explicat că sprijinul poate fi obţinut prin accesarea a patru tipuri de subvenţie. „Pentru înfiinţarea culturilor de toamnă, guvernul a aprobat acordarea unui avans de 70% din valoarea subvenţiilor la hectar cuvenite prin schema de plată unică pe suprafaţă aferentă anului 2009. Valoarea sprijinului se ridică la 209 lei pe hectar şi va fi plătită începând cu 16 octombrie“, a explicat Cucu.
Tot pentru susţinerea campaniei agricole de toamnă, producătorii vor putea angaja credite reprezentând 70% din sumele cuvenite din plăţile naţionale directe complementare (CNDP) aferente anului 2009, ce pot fi angajate în baza adeverinţelor emise în acest sens de APIA. Valoarea acestui sprijin este de 131 lei/hectar. „În plus, producătorii agricoli vor putea beneficia de un grant de 30% din valoarea creditelor agricole angajate, în baza Legii nr. 150/2003, pentru finanţarea culturilor agricole ce se vor înfiinţa în toamna anului 2009. Valoarea sprijinului este de 146 lei/hectar“, a adăugat directorul coordonator al DADR Dolj.

30 octombrie, data-limită de depunere a cererilor

Nu în ultimul rând, producătorii agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, care înfiinţează culturi de toamnă pot primi şi subvenţie, în cuantum de 1 leu/litru, în limita a 39 litri/ha, pentru motorina utilizată la lucrările mecanice. Chiar dacă suma la hectar nu este la fel de mare ca în cazul celorlalte subvenţii, aceasta nu este de ignorat, mai ales că beneficiarii sprijinului îşi pot depune solicitările atât la inginerii de la Camerele Agricole, cât şi la specialiştii de la primăriile pe raza cărora se află terenul ce urmează să fie cultivat. „Data-limită de depunere a cererilor în acest sens este 30 octombrie 2009. De la 1 august, când a demarat depunerea solicitărilor, şi până în prezent, doljenii au solicitat motorină necesară înfiinţării a aproximativ 75.000 de hectare, adică mai puţin de jumătate din suprafaţa care urmează să fie însămânţată anul acesta“, a precizat Constantin Cucu.

Motorina poate fi ridicată până pe 15 noiembrie

Motorina se poate ridica pe baza adeverinţei până pe 15 noiembrie 2009, de la depozitele sau staţiile de distribuţie din judeţ ori din judeţele limitrofe aparţinătoare agenţilor economici producători, importatori şi/sau distribuitori de motorină.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 16°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora