16.7 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjŞcoala din Bucşana se prăbuşeşte peste elevi

Şcoala din Bucşana se prăbuşeşte peste elevi

La şcoala din satul Bucşana, din comuna gorjeană Prigoria, învaţă în condiţii improprii peste 70 de elevi. În schimb, directorul coordonator spune că „activitatea didactică se desfăşoară în condiţii normale“.

Cadrele didactice de la Şcoala din satul Bucşana îşi desfăşoară activitatea în condiţii improprii de mulţi ani. „Şcoala a beneficiat de ultima reparaţie capitală în 1970. S-a pus pardoseală nouă peste cea veche şi s-a mai dat un strat de vopsea. De atunci s-au făcut cârpeli. La fiecare început de an şcolar ne vizitează primarul şi ne pune să facem liste cu ceea ce ne trebuie: material didactic, reparaţii etc. Din păcate, lista rămâne listă, căci nu vedem nimic din ceea ce am scris acolo!“, a povestit Profira Butaru, cel mai vechi cadru didactic de aici.

 

Materiale didactice, cumpărate din banii părinţilor

 

Dascălii se plâng de lipsa materialelor didactice, de tencuiala care cade, de găurile din acoperiş şi de condiţiile în care-şi desfăşoară activitatea. Sonia Gulioiu este învăţătoare la Şcoala din Bucşana de zece ani şi face naveta din Târgu Jiu. De când a venit, nu s-a făcut nimic pentru şcoală. „Exact aşa era şi când am venit acum zece ani, în 1998. Am vorbit şi cu primarul, şi cu directorul, dar nimic. Mereu ni se spune că şcoala va fi prinsă într-un program de reabilitare, că va fi construită una nouă“, a spus Sonia Gulioiu.

Profira Butaru este nemulţumită de condiţiile în care-şi desfăşoară activitatea: „Când s-a topit zăpada, ne era frică să nu fie rănit vreun copil de ţigla care cădea de pe acoperiş. Tencuiala se desprinde. Avem nevoie şi de materiale didactice, pentru nu avem cu ce să ne desfăşurăm activitatea“.

Situaţia cea mai dificilă este la grădiniţă. Ileana Ungureanu, educatoarea celor 27 de preşcolari, a declarat că a fost nevoită să ceară bani de la părinţi pentru a cumpăra materiale didactice: „Am mai strâns bani de la părinţi pentru a achiziţiona jucării, planşe, culori pentru micuţi. Conducerea unităţii nu a alocat fonduri“.

 

WC-urile nevidanjate prezintă risc de îmbolnăvire

 

În curtea şcolii din satul Bucşana se află toaleta, care este folosită atât de elevi, cât şi de cadrele didactice. Cele trei încăperi rudimentare nu au mai fost vidanjate de foarte multă vreme, potrivit dascălilor

„S-au îmbibat dejecţiile în teren, miroase urât. Pe nimeni nu interesează. Degeaba le-am spus şi edilului, şi directorului! Dacă se îmbolnăvesc elevii, ce facem?“, a spus Profira Butaru. Unitatea şcolară nu are apă curentă, dar elevii beneficiază de o fântână.

„Am primit de-a lungul celor zece ani de când sunt aici numai promisiuni. Nu s-a făcut nimic. Nu-ţi poţi face meseria din cauza indolenţei unora“, a afirmat Sonia Gulioiu.

 

„Activitatea didactică se desfăşoară în condiţii normale“

 

Nicolae Banţa Dumitru, directorul coordonator al unităţilor şcolare din comuna Prigoria, a declarat: „La şcoala din Bucşana, activitatea se desfăşoară în condiţii normale. Printr-un program finanţat de Banca Mondială la Şcoala din Prigoria am adus material didactic, care a fost distribuit celor şapte şcoli subordonate. La şcoala şi grădiniţa din Bucşana e mobilier nou, iar educatoarea are tot ce-i trebuie pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii normale. Toaleta este compusă din trei cabine funcţionale. Nu ştiu ce ar putea fi în neregulă acolo. Vidanjarea se face de primărie. Ultima dată s-a făcut acum trei săptămâni. Condiţiile igienico-sanitare sunt asigurate. La Bucşana va fi construită o nouă şcoală, dar nu ştiu când vor începe lucrările“, a afirmat directorul Banţa.

Primarul din Prigoria, Emil Răgman, spune că s-au făcut demersuri pentru reabilitarea Şcolii din Bucşana: „Există un proiect tehnic şi o documentaţie aprobate la Bucureşti pentru construirea unei noi şcoli în Bucşana, pe acelaşi amplasament“.

Până la demararea lucrărilor la noul imobil, elevii din Bucşana vor învăţa în aceleaşi condiţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII