21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOperații amânate din lipsă de sânge: „Dacă rudele nu donează nu putem face nimic“

Operații amânate din lipsă de sânge: „Dacă rudele nu donează nu putem face nimic“

Criza de sânge din spitalele craiovene pare să nu dispară niciodată
Criza de sânge din spitalele craiovene pare să nu dispară niciodată

Sute de pacienți ajung zilnic în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Craiova, mulți dintre ei având nevoie de sânge pentru a supraviețui. Dar numărul donatorilor este foarte mic. Din această cauză, medicii sunt nevoiţi să amâne intervenţiile chirurgicale.

Pacienții internați în spitalele craiovene care au nevoie de sânge sunt nevoiți să aștepte săptămâni în șir. Dacă nu vin însoțiți de rude care să doneze pentru ei, bolnavii nu au decât să aștepte să apară donatorul minune. Din această cauză, există secții în care medicii sunt nevoiţi să amâne operaţiile programate. La Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului de Urgență Craiova sunt cele mai multe probleme. De o picătură de sânge depinde viața bolnavilor, dar dacă nimeni nu donează, pacienților nu le rămâne decât să aștepte. Dorina P. a ajuns cu tatăl său în spital în stare gravă și spune că a așteptat trei zile până când bărbatul a putut să fie operat.
„Este crunt să ajungi cu cineva în spital, să îți spună că trebuie operat și că pentru asta trebuie sânge, dar că în spital este criză de donatori și nu au cum să te ajute. Spun că trebuie să ajute mai întâi cazurile urgente. Pe tata l-au internat și ne-au spus să ne ducem noi să donăm la Centrul de Transfuzie pentru că are o grupă de sânge mai rar întâlnită și că o să fie mai greu. Ne-au spus că are AB negativ, o grupă foarte rară, care pune mereu probleme pentru că pacienții ca el nu pot primi decât de la AB negativ. Am mers să donăm, dar nu am avut grupa care trebuie. După trei zile am găsit un coleg la serviciu cu aceeași grupă, care a mers să doneze și așa am rezolvat. Nu îmi vine să cred că se poate întâmpla asta în spitale, că trebuie să te rogi să apară cineva, că ești nevoit cauți și în stânga și în dreapta, numai să dai de cineva dispus să te ajute“, a spus Dorina.

„Am fost nevoiți să amânăm operațiile de mai multe ori“

În Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului de Urgență Craiova pacienții se confruntă frecvent cu această situație. Horia Pîrvănescu, șeful clinicii, spune că problemele cele mai mari apar în cazul persoanelor cu arsuri grave, pentru care este nevoie de mult sânge.
„Am fost nevoiți să amânăm operațiile de mai multe ori. Și încă suntem în această situație. Problema apare mai ales în cazul persoanelor cu arsuri grave, care, dacă nu primesc sânge, nu au cum să fie operate. În aceste cazuri, dacă nu ai sânge, nu poți face nimic. Cele mai mari probleme apar în cazul pacienților care ajung la noi singuri, fără aparținători. Am avut de curând un bolnav cu grupa 0 negativ, care nu avea pe nimeni și pentru care cu greu am găsit donator după ceva timp. Am avut și cazul unui pacient care nu avea pe nimeni și căruia i-am amânat operația două săptămâni, pentru că nu s-a găsit nimeni care să doneze grupa lui de sânge. De obicei, în aceste cazuri, amânăm bolnavul până rezolvăm situația. Mai există și posibilitatea de a face autotransfuzie, dar, în cazul unui pacient care are puțin sânge, nu putem să facem asta pentru că îi slăbim de tot organismul. La noi sunt mari probleme din cauza lipsei sângelui și, din păcate, scenariul este același de câțiva ani“, a declarat Horia Pîrvănescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică a Spitalului de Urgență Craiova.

„Dacă aparținătorii nu donează, pacienții nu primesc sânge“

Și în secțiile de chirurgie ale Spitalului de Urgență Craiova pacienții care au nevoie de sânge întâmpină probleme. Pentru cazurile urgente sângele necesar pacienților este asigurat, apar în schimb probleme în cazul bolnavilor care au nevoie de intervenţii chirurgicale în câteva zile. Singura soluție pentru aceștia este ca rudele să doneze, altfel operația se amână.
„Situația este aceeași peste tot. Aparținătorii trebuie să doneze. Dacă aparținătorii nu donează, pacienții nu primesc sânge pentru că nu există donatori câți ar trebui. Din donațiile făcute voluntar se acoperă marile urgențe doar. Sunt cazuri în care bolnavii au așteptat câteva zile până să fie operați, pentru că este o criză cronică de sânge. Dar dacă hemoragia se repetă, bolnavul este dus în sala de operație cu toate riscurile. Pentru grupele B3 și 0 negativ se găsesc cel mai greu donatori“, a spus dr. chirurg Paul Mănescu
Și prof. univ. dr. Ion Vasile afirmă că aparținătorilor li se spune imediat că trebuie să doneze sânge pentru ruda lor, altfel medicii nu au cum să îi ajute. „Sunt probleme pentru că sunt puțini donatori. Este posibil ca un pacient cu o grupă rară, care nu este nici însoțit rude care să doneze pentru el, să aștepte până se găsesc donatori. De aceea, în cazul pacienților care au nevoie de transfuzie, le spunem rudelor să doneze. Dacă, dacă rudele nu donează, nu putem să facem nimic“, a precizat prof. dr. Ion Vasile.

„Cererile sunt mari în fiecare zi. Donatori sunt, dar nu suficienți“

La Centrul de Transfuzii din Craiova ajung în medie 50 de donatori pe zi. Sevastiana Bran, directoarea centrului, spune că numărul persoanelor care donează sânge nu acoperă necesarul zilnic. „Cererile sunt mari în fiecare zi. Donatori sunt, dar nu suficienți. Sângele este trimis în funcție de urgențe, în primul rând pentru tineri, copii, mame. Depinde de cazurile care sunt în acel moment în spital. Noi trimitem sânge și în regiune atunci când avem solicitări. Oamenii trebuie să înțeleagă importanța donării de sânge pentru că oricine poate avea nevoie la un moment dat“, a precizat dr. Sevastiana Bran.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS